EXCLUSIV

Roxana Vancea, despre ţinuta pe care o va purta la botezul fiului său. Ce i-a dat planurile complet peste cap (Exclusiv)

Stan Filon 12.05.2022, 14:55

Fosta asistentă TV Roxana Vancea se pregătește de un eveniment fericit din viața sa. Frumoasa brunetă pregătește botezul fiului său, Ayan. Vedeta a dat toate detaliile despre botezul primului său născut, în exclusivitate, pentru Playtech.ro. Fosta „vecină”, de la emisiunea „Neața cu Răzvan și Dani”, a spus și cum se va îmbrăca, unde va avea loc botezul, dar și petrecerea de după.

Roxana Vancea a spus când și unde va avea loc botezul fiului său, dar și ce va purta

Așadar, Roxana Vancea și partenerul său de viață, Dragoș, se pregătesc de creștinarea fiului lor, Ayan. Copilul s-a născut pe 17 noiembrie și pe data de 21 mai va intra în rândul creștinilor. Nașii copilului vor fi nimeni alții decât sora Roxanei Vancea și managerul lui Dragoș. Botezul va fi unul restrâns, la care va participa doar familia.

„Botezul va avea loc doar cu familia, la o biserică foarte mare și frumoasă, Adormirea Maicii Domnului, care poartă hramul Sf. Împărați Constantin și Elena, aflată în zona Moghioroș. Tot atunci e si ziua tatălui meu, îl vom sărbători și pe el. După slujbă, vom merge la un restaurant. Am vorbit pentru un aperitiv, un tort mare pentru toată lumea și fiecare își va mai comanda ce vrea. Ne-am strâns vreo 20 de persoane, Dragoș are doi frați, vin însoțiți, la fel soru-mea cu cumnatul, părinții. Ne-am dorit să fim doar cu familia, la biserică, cu nașii, care sunt sora mea și managerul lui Dragoș”, a declarat Roxana Vancea pentru playtech.ro.

Roxana Vancea a spus cand si unde va avea loc botezul fiului sau
Roxana Vancea a spus cand si unde va avea loc botezul fiului sau

Ayan doarme numai în aer liber

Fosta vedetă de televiziune spune că este foarte ocupată cu cel mic, pe care-l descrie ca fiind un adevărat răsfățat, care nu vrea să mai adoarmă decât în aer liber. Micuțul este lipit de mama sa non-stop și se trezește de câte ori ea se mișcă. Vedeta spune că a ajuns să facă câte 20.000 de pași pe zi, doar ca să-l adoarmă pe micuțul Ayan.

„Cel mic e lipit de mine, mi-e foarte greu. Am fost la Novaci, la casa de la țară a părinților mei, care locuiesc în Tg. Jiu. Fiind aerul tare de munte, adormea numai afară. Acum numai așa adoarme, trebuie să-l plimb în marsupiu. Am ajuns să fac vreo 20.000 de pași pe zi. Numai la mine vrea, la Dragoș nu. Doarme și vreo oră, dacă-l plimb. Dacă mă opresc, se trezește instant, trebuie să fiu numai în mișcare. La sală nu am mai ajuns de șase luni, ultima dată am fost înainte să nasc, cu o zi. Dar fac bandă, acasă, când doarme. Îl mai leagănă mama pe picioare să nu se trezească. E răsfățat rău…Noaptea doarme cu mine în pat, e lipit de mine, cum mă mișc, se trezește”, a completat aceasta.

A fost nevoită să-și facă o altă rochie

Copilul o solicită foarte mult pe Roxana Vancea, astfel încât vedeta a slăbit foarte mult, în ultimele luni. A slăbit atât de mult, încât a fost nevoită să-și facă o altă rochie pentru botez.

„Rochia o fac la prietena mea, Roxana Butnaru. Joi am probă, va fi albă, scurtă, cu spatele gol. Avea una făcută pentru mine, dar când am îmbrăcat-o, nu-mi mai venea. Mi s-au micșorat mărimile prea mult, am slăbit cred de la alăptat, am 45 de kilograme, nu prea îmi mai place cum arăt. Stătea ca pe gard, ar fi trebuit modificată”, a mai spus vedeta.

Dacă botezul va fi unul restrâns, alături doar de familie, nunta va fi însă una mare, deoarece Roxana și Dragoș vor să aibă aproape toți prietenii. A recunoscut însă că nu a stabilit nimic cu partenerul său de viață, deoarece nu au timp nici să respire, fiind foarte ocupați cu Ayan.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...