Raportul GRECO, critic la adresa României: de ce consideră experții că țara noastră nu luptă împotriva corupției

Claudiu Surmei 09.07.2019, 12:15
Raportul GRECO, critic la adresa României: de ce consideră experții că țara noastră nu luptă împotriva corupției

România face parte din GRECO – adică Grupul Statelor Împotriva Corupției – un organism format din specialiști care analizează performanțele fiecărei țări în domeniul judiciar. Văzută multă vreme drept o amenințare la adresa statului de drept, politica de la București este arătată cu degetul din nou. Și concluziile nu sunt dintre cele mai bune.

Rapoartele GRECO, cele care analizează performanețele țărilor membre în domeniul justiției, au fost publicate marți. În cazul României, concluziile nu sunt dintre cele mai bune.

Iar principala critică e legată de celebra Secție Specială de Investigare a Magistraților. Adică acea secție înființată anul trecut de PSD-ALDE și care a anchetat-o, între alții, inclusiv pe fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi.

Secția e văzută ca o anomalie a cadrului instituțional existent și ar trebui desființată, sunt de părere specialiști GRECO.

Raportul GRECO, critic la adresa României

Specialiștii GRECO au constatat că doar una dintre cele cinci recomandări la adresa României au fost respectate. De exemplu, e salutată intenția anunțată de premierul Viorica Dăncilă de a renunța la modificarea legilor justiției. Cele pentru care milita PSD pe vremea când partidul era condus de Liviu Dragnea.

Dar apoi se menționează criticile.

„Pentru cea mai mare parte a preocupărilor, nu s-au obținut rezultate tangibile. Mai presus de toate, noua legislație include mai multe amendamente, printre altele, referitoare la numirile și eliberările din funcție a procurorilor de rang înalt, independența funcțională a procurorilor, răspunderea personală a judecătorilor și procurorilor etc., care, împreună, reprezintă amenințări serioase la adresa independenței sistemului judiciar în România”
Raport GRECO

România mai are multe de făcut pentru a demonstrat că, într-adevăr, luptă suficient împotriva corupției. 

„Având în vedere faptul că aspectele vizate de prezentul raport sunt în mod special relevante pentru temele examinate în cadrul celei de-a patra Runde de evaluare, GRECO decide să încheie procedura ad hoc actuală și să continue să evalueze conformitatea României cu recomandările în curs de implementare cuprinse în Raportul ad hoc în cadrul procedurii de conformitate în curs de desfășurare aferente Rundei a patra de evaluare cu privire la România. În consecință, GRECO invită șeful delegației României să prezinte informații suplimentare privind recomandările i, ii, iii și v până la data de 30 iunie 2020, împreună cu următorul său raport de situație aferent Rundei a patra de evaluare”
Raport GRECO

Ce spune ministrul Justiției despre raportul GRECO

Înainte ca raportul la adresa României să fie publicat, ministrul Justiției, Ana Birchall, a dat de înțeles că știe că aceste concluzii nu vor fi mulțumitoare.

„Ca orice raport, ca orice analiză, eu cred că este important acest raport. Știți că atunci când esti într-un club, ca regulă generală, este nevoie să respecți regulile (…) Pe recomandările din raportul GRECO, permiteți-mi să mă pronunț după ce îl vom publica”, a spus ministrul Justiției.

Cele două rapoarte – ”Raportul de follow-up la Raportul ad-hoc privind România” și ”Raportul interimar de conformitate din cadrul rundei a patra de evaluare privind România” sunt de găsit, atât în limba română cât și în limba engleză, pe site-ul Ministerului Justiției.

Urmăriți Impact.ro și pe