Protestul Federaţiei Sanitas continuă și astăzi. Marşul programat are staţionări în faţa sediilor partidelor politice

Elena Avramescu 08.02.2023, 07:58
Protestul Federaţiei Sanitas continuă și astăzi. Marşul programat are staţionări în faţa sediilor partidelor politice

Miercuri, 8 februarie, membrii Federaţiei Sanitas vor protesta, pentru a treia zi la rând în Bucureşti, iar marşul programat va avea staţionări în faţa sediilor partidelor politice.

Ultima zi de protest pentru Federația Sanitas

„Dacă nu se întâmplă nimic, probabil vom stabili, după aceste trei zile, şi alte acţiuni de protest, gen diverse forme de greve, de la grevă japoneză la grevă generală. Din păcate, nu este niciun semnal pozitiv. Nu avem confirmarea unei întâlniri cu nicio oficialitate şi nu avem încă o negociere ca să ştim măcar acel draft al salarizării, dacă într-adevăr vor scădea sporurile sau dacă vom beneficia de o creştere salarială. Cerinţa noastră era măcar să acopere inflaţia.

Cei care ne conduc cunosc problemele acestea de mai mult de patru ani. În aceşti ultimi patru ani au trecut cam toate partidele pe la guvernare. Mă aşteptam să repare ceva… Din păcate, acea lege a salarizării care trebuia implementată în perioada 2018 – 2022 nu s-a implementat. Încă sunt diferenţe foarte mari între medici şi asistenţi.

Infirmiera, brancardierul chiar câştigă puţin, au ajuns cumva ca şi valoare asistentul medical. Este o foarte mare forfotă în spitale, toată lumea este nemulţumită. Se aşteptau acum, de la 1 ianuarie, odată cu finalizarea cumva a aplicării legii salarizării, să câştige toată lumea, măcar acei 10-15%, cât să acopere inflaţia”, a declarat preşedintele Federaţiei Sanitas-Bucureşti, Viorel Huşanu, potrivit Agerpes.

În primele două zile de protest, mai precis luni şi marţi, sindicaliştii au făcut mai multe opriri în faţa Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, Spitalului de Pneumoftiziologie „Sfântul Ştefan”, Spitalului Clinic Colentina, Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Spitalului Clinic Filantropia, Spitalului Clinic „Sfânta Maria”, Spitalului Universitar de Urgenţă Elias şi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – Sector 1.

Protest in Piata Victoriei organizat de federatia SANITAS
Protest organizat de federatia SANITAS

Se pare că reprezentanţii Sanitas solicită, printre altele, creşterea veniturilor tuturor salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială cu minimum 15%, pentru acoperirea inflaţiei, declanşarea a negocierilor între Guvernul României şi partenerii sociali, pe proiectul noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice, precum şi asigurarea unei finanţări corecte şi suficiente pentru instituţiile medicale şi de asistenţă socială.

La protest iau parte lucrători din sistemul medical şi de asistenţă socială din Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Craiova, Mehedinţi, Vatra Dornei, Pucioasa, Dâmboviţa, Buzău, Moreni, Târgovişte, Neamţ.

Federaţia Sanitas a organizat un protest din cauza nemulțumirilor adunate de-a lungul timpului cu privire la Legea salarizării şi al subfinanţării instituţiilor medicale şi a asistenţei sociale din România, iar inițial protestatarii s-au oprit în faţa Spitalului Clinic Filantropia şi a Spitalului Clinic „Sfânta Maria”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...