Propuneri de relaxare a restricțiilor Covid. Ce anunță Alexandru Rafila

Mihnea Tălău 01.03.2022, 11:13
Propuneri de relaxare a restricțiilor Covid. Ce anunță Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, luni, că a propus măsurile de relaxare a restricțiilor din pandemie. Printre acestea se numără renunțarea la obligativitatea purtării măștii de protecție la exterior, precum și la certificatul verde pentru centre comerciale, pensiuni și restaurante.

Rafila anunță propunerile de relaxare a restricțiilor Covid

Propunerile de relaxare au fost făcute după ce gradul de ocupare a paturilor COVID-19 a scăzut sub 50%. „Noi am făcut propunerile, urmează ca acestea să fie dezbătute la nivelul CNSU”, a declarat Rafila.

„Este vorba despre accesul fără certificat electronic COVID-19 în centrele comerciale, instituțiile publice, hoteluri, pensiuni și restaurante. De asemenea, creșterea limitei de la 30% la 50% din capacitatea maximă a spațiului, fără restricții de interval orar, asta cred că e un lucru așteptat de multă lume, pentru competiții sportive, activitățile din cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole, concertele în aer liber, conferințe, workshop-uri, săli de sport și piscine”, a declarat ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila a mai spus că s-a propusă permiterea organizării de evenimente private cu participarea a maximum 200 de persoane și „până vedem ce se întâmplă, ca activitățile din baruri, cluburi și discoteci să rămână închise. Noi am făcut propunerile, urmând să fie lansată o dezbatere la nivelul CNSU”.

„Vom avea o vară cu condiții de normalitate și cu restricții extrem de puține”

Ministrul Sănătății s-a declarat optimist, fiind încurajau de faptul că a scăzut constant, în ultima perioadă, cazurile de Covid-19. Din vară putem reveni la condiții de normalitate.

„Opinia mea este că vom avea o vară cu condiții de normalitate și cu restricții extrem de puține, dar, repet, acest lucru trebuie luat cu rezervă pentru că atunci când discuți de o boală transmisibilă cu un virus nou, deja împlinește trei ani în curând, dar totuși este încă nou, nu poți să faci decât presupuneri. Presupunerea în acest moment este de un sezon estival fără restricții, dar lucrul aceasta rămâne șă fie confirmat de realitate”, a conchis Alexandru Rafila.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...