Noi măsuri de relaxare în România. Locul în care se va putea intra fără Certificat verde. DOCUMENT

Ana Anitoiu 03.02.2022, 12:21
Noi măsuri de relaxare în România. Locul în care se va putea intra fără Certificat verde. DOCUMENT

Noi măsuri de relaxare a restricțiilor în România au fost propuse, joi, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Una dintre acestea se referă la permiterea accesului fără certificat verde într-un loc în care deocamdată persoanele nevaccinate anti-Covid-19 nu pot intra decât dacă fac dovada trecerii recente prin boală sau a testării negative.

Propuneri făcute de CNSU

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus, printre altele, menținerea măsurilor referitoare la participarea persoanelor la activități până la 50% din capacitatea maximă a unui spațiu, în localitățile în care rata de incidență a cazurilor de Covid-19 cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori

„Restricționarea participării persoanelor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului la nivelul localităților unde rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori”, este o propunere a CNSU.

Măsura de relaxare așteptată de numeroși români, propusă de CNSU

În plus, CNSU a propus o măsură de relaxare așteptată de numeroși români. Mai exact, Comitetul vrea ca și persoanele nevaccinate anti-Covid-19 să aibă acces în magazinele alimentare din mall-uri. Astfel, conform propunerii, accesul în centrele comerciale se va putea face fără certificat verde, dar în lipsa acestui document, nevaccinații vor trebui să rămână pe culoare special amenajate.

Noi masuri de relaxare in Romania. Locul in care se va putea intra fara Certifica verde
Nevaccinatii vor putea intra in mall, pe culoare speciale

„Se propune ca prin excepție de la prevederile pct. 36, accesul la operatorii economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor alimentare situați în centrele și parcurile comerciale să fie permis tuturor persoanelor dacă sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire în/din acestea,

este asigurată o suprafață de minimum 4 metri pătrați din suprafața destinată vânzării, pentru fiecare persoană și este limitat numărul coșurilor de cumpărături la numărul maxim de persoane ce poate avea acces”, este formulată propunerea CNSU, ale cărui decizii urmează să fie ratificate printr-o Hotărâre de Guvern.

Ministrul Sănătății, despre când se va reveni la normal în România

Propunerile CNSU vin la scurt timp după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că estimează că România va reveni la normal la finalul lunii martie. Oficialul a atras atenția că prin „normalitate” se referă la faptul că probabil nu va mai fi necesară starea de alertă.

„Eu cred că prelungirea stării de alertă va fi limitată de această dată şi nu va mai trebui să luăm acele măsuri care să ne afecteze viaţa economică şi socială şi trebuie să ne pregătim pentru acest lucru”, a declarat Alexandru Rafila, marţi seară, la TVR.

Totuși, ministrul Sănătății a precizat că nu poate face promisiuni în acest sens, deoarece modul în care evoluează coronavirusul este uneori imprevizibil, iar biologia este o ştiinţă surprinzătoare. Miercuri, Alexandru Rafila a spus că în cursul acestei săptămâni va fi adoptat certificatul Covid-19 pentru trecerea granițelor, dar pentru interiorul țării, probabil va fi luată o decizie ulterior, una favorabilă atât pentru controlul pandemiei, cât și pentru activitatea economică și socială.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...