Prognoza meteo zilnică, 14 iulie 2022. Temperaturile continuă să crească joi

Badea Violeta 14.07.2022, 07:00
Prognoza meteo zilnică, 14 iulie 2022. Temperaturile continuă să crească joi

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo zilnică, pentru data de joi, 14 iulie 2022. Potrivit acestora, valorile termice vor continua să crească ușor, astfel că în mare parte din țară se vor situa peste cele specifice pentru această perioadă din calendar. Află din rândurile următoare ce temperaturi se vor înregistra joi, 14 iulie!

Cum va fi vremea joi, 14 iulie 2022

Meteorologii anunță că vremea se va încălzi ușor joi, 14 iulie 2022, în cele mai multe zone ale țării. În schimb, în nordul, nord-estul şi centrul țării se vor înregistra ploi de scurtă durată, descărcări electrice și intensificări ale vântului.

În restul teritoriului țării, valorile termice vor fi apropiate de cele normale, pe timpul zilei. Maximele se vor încadra între 20 și 29 de grade Celsius, iar cele minime între 7 și 20 de grade Celsius. Cele mai scăzute valori termice se vor înregistra în depresiunile Carpaților Orientali.

În Capitală, vremea se va menține frumoasă. Potrivit celor de la ANM, cerul va fi variabil, cu unele înnorări ce vor apărea în timpul zilei, iar vântul va sufla slab și moderat, mai puțin după-amiaza și seara când vor exista unele intensificări ale acestuia.

Șansele de precipitații sunt destul de reduse mâine, 14 iulie. În București, termometrele vor indica valori maxime de 30 – 33 de grade Celsius, în timp ce minimele se vor situa între 15 și 16 grade Celsius.

Avertisment de canicula in Romania. Vremea se schimba brusc din nou
Prognoza meteo pentru joi, 14 iulie 2022

Prognoza meteo ANM pentru marile orașe ale țării

Specialiștii ANM au emis, de asemenea, prognoza pentru marile orașe ale României:

  • Timișoara: 34 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 33%, Vânt: 6 km/h;
  • Oradea: 33 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 31%, Vânt: 16 km/h;
  • Baia Mare: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 42%, Vânt: 13 km/h;
  • Cluj Napoca: 30 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 38%, Vânt: 11 km/h;
  • Sibiu: 29 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 42%, Vânt: 11 km/h;
  • Alba Iulia: 31 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 41%, Vânt: 11 km/h;
  • Craiova: 33 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 28%, Vânt: 11 km/h;
  • Târgu Jiu: 32 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 37%, Vânt: 10 km/h;
  • Suceava: 30 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 40%, Vânt: 21 km/h;
  • Bacău: 31 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 36%, Vânt: 16 km/h;
  • Botoșani: 32 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 37%, Vânt: 16 km/h;
  • Miercurea Ciuc: 26 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 54%, Vânt: 14 km/h;
  • Brașov: 27 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 47%, Vânt: 11 km/h;
  • Ploiești: 32 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 35%, Vânt: 10 km/h;
  • Buzău: 32 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 32%, Vânt: 10 km/h;
  • Târgoviște: 31 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 38%, Vânt: 10 km/h;
  • Iași: 32 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 36%, Vânt: 19 km/h;
  • Galați: 33 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 32%, Vânt: 10 km/h;
  • Brăila: 33 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 32%, Vânt: 10 km/h;
  • Constanța: 28 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 47%, Vânt: 13 km/h;
  • Tulcea: 32 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 38%, Vânt: 11 km/h.
Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...