Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, a devenit sâmbătă, 25 iunie, protagonistul unei scene incredibile. În timp ce oficia o slujbă în orașul Novorosiisk, de la Marea Neagră, acesta a suferit un accident. Toată scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere, iar imaginile au ajuns în mediul online. Internauții s-au amuzat copios când l-au văzut pe susținătorul lui Vladimir Putin într-o astfel de ipostază.
Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, a căzut sâmbătă, 25 iunie, în timpul unei slujbe la Novorossiysk, unde a sfințit templul. Alunecând pe podeaua umedă de marmură, patriarhul Kirill, în vârstă de 75 de ani, nu și-a putut păstra echilibrul și a căzut.
Deși patriarhul, un recunoscut susținător al lui Vladimir Putin și al campaniei militare din Ucraina, era înconjurat de numeroși preoți, niciunul dintre aceștia n-au putut să împiedice căderea lui Kirill.
„Faptul că am căzut astăzi nu înseamnă nimic. Doar că podeaua este frumoasă, încât te poți oglindi în ea. Dar când cade apă pe ea, chiar și apă sfințită, legile fizicii funcționează. M-am rostogolit, dar slavă lui Dumnezeu nu am pățit nimic.”, a spus liderul Bisericii Ortodoxe Ruse.
Head of the Russian Orthodox Church Patriarch Kirill took a tumble this morning while consecrating a church in the Black Sea city of Novorossiysk pic.twitter.com/KL78NVRpos
— Francis Scarr (@francis_scarr) June 25, 2022
Potrivit celor de la RIA Newst, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a menționat că datorită acestui incident toată lumea își va aminti această zi și a adăugat că și el însuși și-o va aminti, dar „cu bucurie, cu mulțumire” față de toți cei care au construit templul.
De precizat că videoclipul cu incidentul a fost eliminat de pe YouTube și de pe site-ul canalului TV ortodox Soyuz, însă câțiva utilizatori l-au distribuit pe paginile lor.
Amintim că Patriarhul Kirill a fost condamnat la nivel internațional pentru că a oferit o justificare religioasă pentru războiul din Ucraina. În această lună, Marea Britanie l-a sancționat pe cleric după ce UE l-a scos de pe propria listă de sancțiuni, în urma opoziției din partea Ungariei. Biserica a respins măsurile ca fiind „fără sens” și „absurde”.