Comitetul Local pentru Situații de Urgență Iași a dispus obligativitatea de purtare a măștii de protecție, inclusiv pe stradă. Măsura are ca scop prevenirea și limitarea răspândirii noului virus. De asemenea, au mai fost dispuse o serie de reguli.
Numărul de persoane infectate cu coronavirus în Iași a atins 1220 de cazuri. Având în vedere numărul în continuă creștere, s-a decis ca purtarea măștii de protecție de către locuitorii orașului, dar și de vizitatori, să fie obligatorie inclusiv în spații deschise, cum ar fi pe stradă, potrivit Antena 3.
Pentru a identifica mai repede persoanele infectate, autoritățile din Iași au dispus Primăriei, precum și celorlalte instituții aflate în subordine să facă un jurnal în care să precizeze numele persoanelor cu care au intrat în contact.
„Începând cu data de 24 iulie 2020, toți angajații Primăriei Municipiului Iași și unităților subordonate au obligația de a ține un jurnal personal, în care să noteze numele persoanelor cu care au intrat în contact, în vederea sprijinirii unei eventuale anchete epidemiologice”, se arată în documentul emis de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Iași.
De asemenea, comitetul Local pentru Situații de Urgență a mai impus și alte măsuri începând cu data de 24 iulie. De exemplu, accesul publicului în spațiile interioare ale Primăriei Municipiului Iași și unităților subordonate se face în limita numărului de ghișee.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În ceea ce privește accesul ieșenilor în spațiilor închise acesta se poate face doar după verificarea temperaturii corporale și cu obligativitatea de a purta mască de protecție. O altă măsură prevede dezinfecția zilnică în piețe agro-alimentare din Iași și accesul cumpărătorilor cu respectarea distanțării sociale. În plus, fiecare bază de agrement va avea un inspector sanitar sau un polițist local, care va verifica respectarea normelor de igienă și distanțare socială în interior.