OPINIE. Și a fost ziua marelui Enescu

Dan Mlădinoiu 24.08.2020, 09:42
OPINIE. Și a fost ziua marelui Enescu

Spre exasperarea Miticilor regățeni, pentru care orice moldovean e prost, leneș și numai bun de aruncat în tomberonul lor ce înlocuiește creierul, mă voi ocupa azi de un alt falnic fiu al neamului născut în Nord – Estul României. De “suma lirică de voievozi”, așa cum îl definea Petre Țutea pe Eminescu, el singur valorează de mai mult de mii de ori decât tot Bărăganul ridicat la pătrat, cu tot cu ciulinii lui. Nu mai amintesc de alte nume de anvergură universală care au văzut lumina vieții în Moldova.

George Enescu, geniul muzicii românești

Așadar, voi aborda un alt nestemat, George Enescu, ce nu mai are nevoie de prezentare. Pentru unii. Alte sute de mii de compatrioți sunt conviși cu tărie ca e un nume de stradă sau cel al unui patron de birt sordid.

Viitoarea celebritate de renume mondial s-a născut pe 19 august 1881, la Botoșani. Compozitor, violonist, pianist, dirijor, profesor universitar. Genul muzical abordat, operă și simfonie. Cel ce avea să devină absolvent al Conservatorului din Paris și al Universității de Muzică și Artă Dramatică din Viena, membru titular al Academiei Române, deținător al Legiunii de Onoare în grad de Cavaler, la numai 12 ani, încânta presa și publicul vienez interpretând compoziții de Brahms și Mendelssohn- Bartholdy.

Asta după ce cu șapte ani mai devreme (!!!) susținuse primul său concert și debutase în studii de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella. După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris și debutează în calitate de compozitor în cadrul concertelor Colonne din capitala Franței, cu Suita simfonică, Poema Română. La doar 17 ani.

De asemenea, rămân inubliabile interpretările Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo, de Bach. În anii 1923 și 1928, George Enescu a dirijat în Statele Unite orchestrele din Philadelphia și, respectiv, New York. Admirat de către Regina Elisabeta a României (celebra Carmen Sylva) artistul era deseori invitat la Peleș să execute piese de vioară.
În 1915 are loc prima ediție a concursului de compoziție ce îi poartă numele, iar marele nostru muzician oferea câștigătorilor, din propriile venituri, generoase sume de bani, precum și șansa expunerii publice în concerte.

George Enescu, geniul muzicii românești
George Enescu, geniul muzicii românești

Ca pedagog, printre străluciții săi elevi s-a numărat Yehudi Menuhin, un virtuoz cu o profundă cultură umanistă, care a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru George Enescu, considerându-l părintele lui spiritual: “Pentru mine, Enescu rămâne una din veritabilele minuni ale lumii (…). Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria sa țară, o țară de inegalabilă frumusețe.”, afirma Menuhin înaintea unui concert.

Genialul muzician român a lucrat preț de un deceniu (1921-1931) la opera Oedip, monumentală creație dramatică și muzicală, ce abia în ultimii ani s-a impus pe scenele teatrelor de operă de pe Mapamond. Oedip a entuziasmat pur și simplu auditori de elită din țări cu consacrată tradiție muzicală în lume: Italia, Germania, Austria, Marea Britanie, Statele Unite, Portugalia.
Piesa i-a fost dedicată Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cu care se va căsători în 1937, una dintre doamnele de onoare ale Reginei Maria a României. În noiembrie 1939, după izbucnirea Războiului Doi Mondial, Enescu a donat președintelui Consiliului de Miniștri de la acea vreme, 100.000 lei pentru apărarea țării.

Odată instaurată dictatura comunistă, George Enescu s-a exilat pentru totdeauna la Paris. Până în 1949, deși aflat în străinătate, a deținut funcția de președinte al Societății Compozitorilor din România, fiind înlocuită de noii țambalagii opincari cu Uniunea Compozitorilor. Cronicarul Mihail Sebastian scria: “George Enescu impune respectul artei, o înaltă conștiință a valorilor. Extraordinar artist! Când ia bagheta, ai certitudinea că te afli în fața unui magistru.”

Autorul Poemei Române, al Rapsodiilor 1 (în La major) și 2 (în Re major) rămâne un rege neîncoronat, deși a venit pe lume în anul în care Carol I devenea monarhul făuritor al României moderne, al culturii românești și universale de înalt rafinament, deținător al cheii de boltă pentru muzica gentil oferită umanității. S-a stins în 1955 și se odihnește sub o albă lespede din marmură, la pozitia 68, în cimitirul parizian Pere Lachaise.

Sunt de părere că pentru orice român care se respectă și stimează “cununa de bijuterii” românești împletită din fire ale geniilor noastre este o datorie de absolut spirit național, în acest caz, George Enescu, să “interpreteze” un recviem omagial. Admit excepțiile, pentru că nu le pot evita, atunci când e vorba de cantautori maneliști cu nume de cârnați sfârâitori și prenume de scripcari, ce “performează” la Academii nuntifere sau concerte sulfuroase.