Oana Roman, dezvăluiri emoţionante despre relaţia cu Marius Elisei. “M-a invitat la o pensiune”

Iancu Andreea / 27.01.2021, 08:22

Oana Roman și Marius Elisei au decis să pună punct căsniciei lor și să pornească fiecare pe drumul său. După mai bine de șase ani de mariaj, fiica lui Petre Roman și soțul său rămân însă în relații bune de dragul micuței Isabela, fiica celor doi. O dezvăluire emoționantă făcută de Oana Roman despre Marius Elisei ne dovedește că foștii parteneri s-au bucurat de sentimente puternice unul față de celălalt.

Marius Elisei, un tată model, chiar și după despărțirea de Oana Roman

Viața aduce multe lecții pentru fiecare dintre noi, iar Oana Roman învață din nou să trăiască singură, fără soțul său. Mariajul celor doi a ajuns la final, după ce de-a lungul celor șase ani au trecut prin mai multe suișuri și coborâșuri. De la certuri și împăcări, la momente intense de bucurie, Oana și Marius au decis să treacă la o nouă etapă în viața lor, separat. Chiar și așa, Oana Roman are numai cuvinte de laudă când vine vorba despre Marius Elisei. Bărbatul își ia extrem de în serios obligațiile de tată și o susține pe Oana atunci când este nevoie.

Cei doi parteneri nu mai formează un cuplu, iar Marius deja și-a strâns bagajele și a decis să părăsească locuința în care stătea alături de Oana și fiica lor, Isabela. Cu toate acestea, ei păstrează legătura de dragul fetiței, iar Oana se bucură să descopere că Marius rămâne un tată responsabil pentru copilul său. Întrebată de curioși ce relație are cu fostul său soț, Oana Roman a vorbit despre Marius Elisei în calitate de tată.

Păstrăm legătura și avem o relație foarte ok, pentru că trebuie să o creștem pe Isa și suntem doi părinți responsabili. Am ajuns împreună la concluzia că nu mai există șanse de împăcare și e mai bine așa pentru amândoi!, a explicat vedeta.

Oana și Marius nu mai formează un cuplu, după ce au anunțat că divorțează
Oana și Marius nu mai formează un cuplu, după ce au anunțat că divorțează

Dezvăluirea emiționantă a Oanei. Cum a reușit să o cucerească fostul său soț

Și pentru că sentimentele de iubire nu dispar pur și simplu, Oana a împărtășit cu urmăritorii săi de pe rețelele de socializare un moment pe care și-l amintește cu plăcere. Despre începuturile relației dintre ea și Marius a tot vorbit atunci când și-au oficializat relația, însă Oana nu a povestit momentul în care a avut loc prima ieșire cu fostul său soț. Vedeta a mărturisit că totul s-a întâmplat la Sibiu, iar Marius a reușit să o surprindă punând la cale totul, în secret.

Dacă vreți să fiu nostalgică și să vă dau și o știre trebuie să vă spun că prima mea ieșire cu Marius a fost la Sibiu. La o lună după ce ne-am cunoscut, Marius m-a invitat undeva, n-a vrut să-mi spună unde, apoi mi-a zis că, de fapt, mergem la Sibiu, la o pensiune frumoasă, a povestit Oana Roman.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI