O icoană a lui Iisus Hristos plânge neîncetat, de o lună. Preotul care asistă la minune: ”Ne-am dat seama că nu poate fi ascuns”

Cătălina Burghelea 29.12.2021, 12:59
O icoană a lui Iisus Hristos plânge neîncetat, de o lună. Preotul care asistă la minune: ”Ne-am dat seama că nu poate fi ascuns”

De la începutul lunii decembrie, o icoană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos lăcrimează neîncetat. Vestea s-a dus în toată țara, iar preoții au explicat fenomenul drept o minune de sărbătorile închinate Nașterii Domnului. Din ochii Fiului lui Dumnezeu curg șiroaie de lacrimi, lichid care nu există pe Pământ. Credincioșii care colindă Biserica cu Hramul „Învierea Domnului” din Cluj-Napoca vin aici să se roage.

Din ochii Mântuitorului curg lacrimi de mir

Lacrimile Mântuitorului au început să curgă în dimineața zilei de 2 decembrie, fiind descoperite de femeile care făceau curățenie în lăcașul de cult din oraș.

„La ora 6 ne-au așteptat, ne-au adus la cunoștință evenimentul. Ne-am dat seama că nu poate fi ascuns, creștinii veneau la rugăciunea de seară, mergeau la icoană, povesteau, șușoteau între ei și am realizat că nu mai trebuie ascuns, că trebuie să spunem ce anume s-a întâmplat.”, a declarat preotul Nicolae Dura, pentru Antena 3.

Ce dezvăluie pictorul icoanei de la Cluj-Napoca

Despre icoana lui Iisus Hristos care lăcrimează neîncetat, de o lună, a vorbit și lectorul universitar doctor Sorin Albu, de la Universitatea de Artă și Design (UAD) Cluj-Napoca, cel care a pictat chipul Mântuitorului, dar și icoana Fecioarei Maria cu pruncul care a plâns în urmă cu cinci ani în aceeași biserică.

„Noi, astăzi, ne minunăm că lăcrimează o icoană, toată lumea este extaziată, dar, în Muntele Athos, sunt icoane care nu au lăcrimat dar au atașate semne de la oamenii cărora icoana respectivă le-a rezolvat problema după ce s-au rugat în fața ei. În semn de cinstire și respect, de exemplu, un amiral și-a desfăcut epoleții și i-a lăsat acolo.

Baza logică de la care se pornește este una greșită pentru că miracolul nu este ceva magic în creștinismul ortodox, ci toate aceste lucruri au o rădăcină foarte puternică în tradiția Imperiului Bizantin. Toate icoanele pe care noi le pictăm au fost gândite, conceptul lor arhetipal fiind dezvoltat acolo”, a explicat pictorul, pentru Cluj24.

Foto Dc News
Foto Dc News

Substanța care curge din icoană nu există pe Pământ

După ce a aflat că icoana pictată de el plânge, Sorin Albu spune că oamenii ar trebuie să fie mai buni unii cu alții, iar când se întâlnesc, să se bucure de prezența celuilalt, ca de prezența Mântuitorului Hristos. Cât despre lichidul care curge din ochiul Mântuitorului din icoana de la Cluj-Napoca, pictorul a afirmat că substanța nu există pe pământ.

„Rezultatul cercetării, în baza analizelor fizico-chimice și biologice, indică faptul că substanța respectivă nu există pe Pământ. Ce s-a întâmplat la biserica din cartierul Zorilor este un fenomen similar.

De ce? Pentru că dacă ar fi ulei, ar curge până la un moment dat, dar în contact cu aerul tinde să se coaguleze. Apa, dacă o pui să curgă, se evaporă și se usucă. Aici este vorba despre o picătură care își păstrează constant consistența și curge constant, izvorând din locul respectiv. Dar pe spatele icoanei nu se vede locul de unde izvorăște”, a afirmat profesorul.

Un alt fenomen divin la Biserica „Învierea Domnului”

De altfel, nu este primul fenomen miraculos petrecut la biserica din cartierul clujean Zorilor.

„În urmă cu câțiva ani, pe 7 februarie, de la candela Mântuitorului și a Maicii Domnului a început să se înalțe lumină. În paralel, a început să apară de la mâna Mântuitorului o dâră cu ceva care cobora spre palma Maicii Domnului.”, a mărturisit părintele Nicolae Dura.

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni este pictată tot de Sorin Albu, care a afirmat că, dacă într-o zi simte chemare, poate termina o icoană în 12 ore sau o poate face în două-trei luni.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...