Moment istoric. Municipiul Alba Iulia s-a înfrăţit cu oraşul Cetinje, din Muntenegru: „Este un model care demonstrează că istoria prinde viaţă”

Elena Avramescu 05.10.2021, 14:22
Moment istoric. Municipiul Alba Iulia s-a înfrăţit cu oraşul Cetinje, din Muntenegru: „Este un model care demonstrează că istoria prinde viaţă”

Reușită de senzație pentru Municipiul Alba Iulia, care s-a înfrăţit cu oraşul Cetinje, din Muntenegru. Acest acord a fost semnat de către primarii celor două localităţi în cadrul unei vizite efectuate în aceste zile de către o delegaţie din Alba.

Municipiul Alba Iulia s-a înfrăţit cu oraşul Cetinje, din Muntenegru

Primarul a ținut să-i mulţumească ambasadorului României în Muntenegru, Viorel Ardeleanu, ceremonia oficială având loc cu ocazia desfăşurării Zilelor Culturii Româneşti, evenimentul fiind organizat de Ambasada României în Muntenegru.

Am avut, ieri, onoarea de a semna, în calitate de primar al Municipiului Alba Iulia, acordul de înfrăţire cu municipiul Cetinje, alături de domnul primar Aleksandar Kascelan. Ca ţară membră a UE, România are obligaţia de a dezvolta cât mai multe contacte cu ţările vecine, iar oraşul Alba Iulia la fel.

Consider că trebuie să fim cât mai deschişi la toate colaborările care ne fac cât mai vizibili, iar diplomaţia externă este o necesitate absolută pentru orice oraş european, nu doar pentru Alba Iulia, a declarat printr-o postare pe Facebook, primarul Gabriel Pleşa.

Municipiul Alba Iulia s-a infratit cu orasul Cetinje, din Muntenegru
Alba Iulia

Primarul a ținut să-i mulțumească ambasadorului României în Muntenegru, Viorel Ardeleanu, iar ceremonia oficială a avut loc cu ocazia desfăşurării Zilelor Culturii Româneşti, eveniment organizat de către Ambasada României în Muntenegru.

Acest acord va contribui, în timp, la un schimb social, educaţional, politic, economic şi turistic general între cele două oraşe, urmând să luăm de model fiecare dintre cele 2 administraţii, modele de bună practică în diverse domenii. Municipiul Cetinje este atestat istoric de 500 de ani, capitală regală a ţării, şi perlă a turismului istoric pentru ţara sa, ceea ce şi noi vrem să dezvoltăm şi să extindem major la Alba Iulia, în viitorul apropiat.

Este un model care demonstrează că istoria prinde viaţă, iar turismul cultural-istoric poate aduce beneficii economice importante întregii societăţi, a mai spus primarul Gabriel Pleşa.

Alături de primar a mai fost și viceprimarul Marius Filimon şi doi consilieri locali, Corina Rotar (PNL) şi Bogdan Medrea (PSD).

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...