Mihail Frunze, generalul de origine română considerat unul dintre părinții URSS. Turcii i-au ridicat un monument la Istanbul, iar Stalin l-a otrăvit cu cloroform

Mihail Vasilievici Frunze s-a născut pe 21 ianuarie 1885 în localitatea Biskek, în acea vreme o neînsemnată garnizoană militară a Imperiului Țarist, astăzi capitala statului Kârgâzstan. Tatăl său, paramedic militar în Gubernia Herson, era de origine română, iar mama rusoaică, provenind dintr-o familie de țărani. A avut un destin favorabil până la un moment dat.

Lider bolșevic în timpul revoluției Ruse din 1917, apoi important comandant militar al Armatei Roșii, diplomat (ambasador în Turcia), membru de frunte în Comitetul Central al Paridului Comunist al URSS, ministru al Apărării în aceeași țară. După moartea sa și până în 1991, orașul natal s-a numit Frunze, ca o onoare a deosebitului rol jucat în revoluția bolșevică din Rusia. În același sens, Academia Forțelor Armate ale Federației Ruse i-a purtat numele, până în 1998, an în care a fost unificată cu Academia Malinkovski.

Primii pași în cariera de bolșevic

Primele studii le-a efectuat la Vernâi, în prezent Almatî. În 1904 s-a înscris la Universitatea Politehnică din Sankt Petersburg. Anul 1903 este cel în care, la Londra, a avut loc cel de-al doilea Congres al Partidului Social-Democrat al Muncii din Rusia, reuniune unde a avut loc o ruptură de natură ideologică între Vladimir Ilici Lenin și Iulius Martov, cei doi principali lideri ai partidului.

Ultimul susținea necesitatea ființării unui mare partid de activiști, în timp ce Lenin milita în favoarea unui mic grup de revoluționari profesioniști susținut de un grup mare de simpatizanți. Frunze s-a situat de partea majorității formate din bolșevici, în contrast cu minoritatea de menșevici a lui Martov.

La doi numai doi ani de la acest Congres, Mihail Frunze devenea un important lider în ceea ce s-a numit istoric Revoluția rusă din 1905, conducând grevele muncitorilor textiliști din localitățile Shuva și Ivanovo. Mișcările au avut un final dezastruos, iar șeful lor a fost arestat în 1907 și condamnat la moarte. A stat după gratii mai multe luni în așteptarea execuției.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Totuși, cu noroc, a fost grațiat și verdictul inițial i-a fost comutat în muncă silnică pe viață. A petrecut zece ani în câteva închisori din îndepărtata Siberie, dar a reușit să fugă în localitatea Cita. Aici a devenit redactor al unui săptămânal bolșevic.

În desfășurarea Revoluției din Februarie, cea care a precedat Revoluția din Octombrie 1917, Frunze se afla la conducerea miliției civile din Minsk, cu ceva timp înainte de a fi ales președinte al sovietului din Belarus.

Mai târziu, a venit la Moscova, pentru a-și asuma rolul de șef politic și ideologic al unei grupări armate a muncitorilor care ajutau la luptele pentru controlarea orașului. Odată preluată puterea în Octombrie 1917, Frunze a devenit comisarul politic al provinciei Voznesensk.

Lider de front militar

În primele zile ale Războiului civil Rus, Mihail Frunze a fost numit comandant al Grupului de Armate Sud. Imediat după ce armata sa a învins-o pe cea a  albilor condusă de amiralul Aleksandr Kolceak, la Omsk, Troțki, liderul Armatei Roșii, i-a transferat comanda Frontului de Est. Astfel, a plecat să elibereze Turkestanul de insurgenții basmachi și de trupele albilor. A capturat orașele Khiva în februarie și Buhara în septembrie.

În luna noiembrie 1920, Frunze a recucerit Crimeea și a reușit să împingă trupele generalului albilor, Piotr Vranghel, dincolo de hotarele Rusiei. De asemenea, în calitate de comandant al frontului de sud, a distrus mișcarea anarhistului Nestor Mahno din Ucraina, precum și a naționalistului ucrainean Simon Petliura.

Spre sfârșitul anului 1921, Mihail F. a vizitat Ankara, din postura de ambasador al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene în vremea desfășurării Războiului de Independență al Turciei și a participat activ la consolidarea relațiilor turco-sovietice. Și astăzi considerat creatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk l-a apreciat ca un aliat și prieten. De aceea, în prezent, la Istanbul, în Piața Taksim, se află un monument ridicat în memoria lui Frunze.

În țara sa, totul s-a derulat rapid și favorabil lui. În 1921 a fost ales în Comitetul Central al Partidului Rus Bolșevic, la 2 iunie 1924 a devenit membru candidat al Politburo iar o jumătate de an mai târziu, în ianuarie 1925, a devenit Președinte al Consiliului Militar Revoluționar.

Sprijinul lui Frunze pentru Grigori Zinoviev l-a dus într-un nedorit conflict cu Iosif V. Stalin, unul dintre cei mai importanți oponenți ai lui Zinoviev, cu care anterior fusese în condiții amiabile. Totul datorită faptului că în acea vreme Stalin afișa respect față de colegii lui revoluționari și foști prizonieri din ce se numea „vechea gardă”.

Inevitabilul sfârșit

Frunze era catalogat de către liderii comuniști ca fiind un om cu o vedere deosebit de creativă și aproape neortodoxă în probleme de punere în aplicare a teoriei revoluționare și în politică. El și-a câștigat respectul și admirația camarazilor grație executării curajoase și cu succes a obiectivelor militare complicate, dar și a rezistenței lui în perioada când Partidul Comunist a fost scos în afara legii.

Mihail Frunze era considerat drept un potențial succesor al lui Lenin, din cauza cunoștințelor sale atât în ​​materie teoretică cât și în aplicarea lor practică, realizând progrese pentru Partidului Comunist; de asemenea era apreciată și aparenta sa lipsă de ambiție personală care să fie divergentă față politica Partidului.

Importantul personaj bolșevic suferea de ulcer gastric. Deși fusese sfătuit să se supună unei intervenții chirurgicale, Frunze a refuzat preferând mijloace de tratament  conservatoare. A fost spitalizat în 1925, după o severă criză.

La insistentele presiuni ale lui Stalin și Anastas Mikonian a fost operat. În timpul actului medical a fost otrăvit cu cloroform, deși operația era considerat una de „rutină”, i s-a administrat o doză de șapte ori mai mare decât cantitatea normală necesară pentru anestezie. Există speculații că ar fi fost otrăvit de Stalin, dar nu există probe în acest sens.