Mihai Trăistariu a dat lovitura vieții sale. Cum s-a umplut de bani artistul: „Perioada mea de glorie!”

Stan Filon 19.08.2022, 13:26
Mihai Trăistariu a dat lovitura vieții sale. Cum s-a umplut de bani artistul: „Perioada mea de glorie!”

Mihai Trăistariu a vorbit despre momentul când a dat lovitura vieții sale! I-a adus popularitatea internațională, iar câștigurile au fost unele fabuloase. Îndrăgitul interpret a recunoscut cu mâna pe inimă, în exclusivitate pentru EGO.ro, câți bani a câștigat din piesa „Tornero”, care a încântat oamenii din multe țări. Popularitatea sa a explodat pur și simplu, după ce a participat la Eurovision.

Mihai Trăistariu a dat lovitura vieții sale

„Cei mai mulți bani au venit în primii doi-trei ani după Eurovision. Primii au fost 24.000 de euro, din Grecia. Ni s-a spus că aceștia sunt doar banii din prima lună de difuzare a piesei. Ca să fac așa un calcul din ochi s-au strâns cam trei milioane de euro din difuzarea ”Tornero”, bani pe care i-am împărțit cu casa de discuri, compozitorul și textierul, fiecare cu procentul lui. Atunci pot spune că a fost perioada mea de glorie, mi-am făcut firmă de taxi în Constanța, aveam 64 de taxiuri”.

”Tornero” se mai difuzează în țările cu destinație de vacanță, Grecia, Spania, Malta, unde sunt și cluburi. Din drepturile de difuzare primim bani cam 50 de ani, apoi piesa intră în istoria muzicii și se mai oferă simbolic doar niște sume, cam un euro la fiecare. Și acum primesc bani din difuzare, după 16 ani de la Eurovision, dar sumele sunt mai mici. Lunar îmi mai vin din drepturile de autor cam 15-20 de milioane. Piesa s-a difuzat în peste 30 de țări. Dacă este difuzată la un post de radio sau în cluburi, ni se trimit 8 euro de difuzare, iar acești bani revin către noi, care se împart, tot așa, în patru”, a declarat Mihai Trăistariu pentru Ego.ro.

Mihai Traistariu a dat lovitura vietii sale
Mihai Traistariu a dat lovitura vietii sale

Ce piese vechi de la Trăistariu mai sunt difuzate

Întrebat de reporterii Ego.ro dacă un artist român ar putea trăi doar din drepturile de difuzare, Mihai e de părere că suma pe care o primește acum ar fi doar la limita supraviețuirii, nicidecum nu ar putea duce o viață foarte bună:

„Depinde ce piese ți se mai ascultă, ca să știi ce bani mai primești. Mie mi se mai difuzează și acum piesele ”Banana”, ”Banii și fetele”, ”La mare, la soare!”, ”Cât de frumoasă ești!”, dar și câteva colinde. Primesc cam 2.000 de lei lunar din piesele acestea românești, sunt bani pe care îi putem considera ca un ajutor de pensie. Sunt buni, dar vrei mai mult, nu poți trăi doar din ei!”, ni s-a mai confesat cântărețul referitor la veniturile lui.

Ce afaceri mai are Trăistariu

„Multe vedete susțin că nu se mai câștigă bine din muzică, pe Litoral. Dar, nu e adevărat, eu, după ce cânt cam la trei localuri pe seară, tot vin acasă cu vreo 1.000 de euro. Dar am și apartamentele din Mamaia, pe care le închiriez, vara asta a mers mai bine, am strâns 30.000 de euro. Iar cu școala de muzică pe care o am mai fac vreo 2-3.000 de euro lunar”, a mai adăugat artistul, în exclusivitate pentru Ego.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...