Mai are loc sau nu pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași

Daria Petrescu 03.10.2021, 13:02
Mai are loc sau nu pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași

Anul acesta, pe 14 octombrie este prăzmuită Sfânta Parascheva. Timp de trei zile, credincioșii merg în pelerinaj, pentru a ajunge la moaștele Sfintei. Aici cei prezenți se roagă pentru binele familiei și pentru sănătatea cealor dragi. Spre deosebire de alți ani, anul acesta, pelerinajul se va desfășura în condiții de pandemie. Mai are loc sau nu pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași

Mai are loc sau nu pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași

Sărbătoarea Sfintei Parascheva este una dintre cele mai importante din an, iar mii de credincioși vin anual la Iași pentru a se închina la Sfintele Moaște. Chiar dacă ne aflăm în plină pandemie de coronavirus, pelerinajul de Sfânta Parascheva se va desfășura la Iași în condiții de pandemie. Oamenii trebuie să poarte mască și să păstreze distanțarea socială pentru a evita răspândirea virusului.

Sărbătoarea Sfintei Parascheva este una complex

La Iași au loc manifestări religioase prilejuite de această sărbătoare Sfântă, cu câteva zile înainte. În noaptea dintre 13 spre 14 octombrie este cea mai importantă din acest hram, fiind cea în care Cuvioasa face minuni.

Credincioşilor stau la rând, câteodată şi peste zece ore, pentru a se închina la sfintele moaşte. Acestora le sunt oferite de către autorităţi, dar şi de către Mitropolie, ceai cald şi pachete cu mâncare și asta pentru că vremea este destul de rece în această zonă. An de an, mii de pelerini ajung la Iași.

În urmă cu ceva timp, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană din Iaşi, într-o procesiune la care au asistat câteva mii de credincioşi.

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Parascheva

– Aducerea moaştelor în Capitala Moldovei a fost un gest de recunoştinţă din punctul de vedere al patriarhului Partenie I şi al membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Motivul este acela că domnitorul de atunci al Moldovei a plătit în întregime datoriile Patriarhiei Ecumenice.

– în această zi este interzis să calci, să coşi, să faci de mâncare sau orice alte treburi în gospodărie, altfel te vei trezi cu dureri de cap şi ochi.

– veşmintele Sfontei Parascheva poartă o broderie specială.

– Potrivit calendarulortodox.ro, domnitorul Vasile Lupu, a adus moaştele Sfintei Parascheva la Iaşi în 1641 şi le-a aşezat la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi ctitorită de el

– Începând cu anul 1889, moaştele Cuvioasei au fost mutate în Catedrala Mitropolitana din Iaşi.

Superstiţii de Sfânta Parascheva:

– Sfânta Parascheva o să te ocrotească la naştere, care va fi uşoară şi lipsită de dureri.

– De sfânta Parascheva se fac şi previziuni ale vremii. Se ține cont de somnul oilor

– Daca acestea dorm înghesuite pe 14 octombrie, ciobanii spun că iarna va fi una grea

– sub veşmintele în care Sfânta este îmbrăcată în fiecare an, moaştele acesteia mai poartă o ţinută care nu se dă jos niciodată. Ținuta care se află sub veșminte are şi un sigiliu

– Sfânta Parascheva poarta şi un blestem, care datează din anul 1641

-ținuta care se află sub veșminte are şi un sigiliu pe care este scris blestemul domnitorului Vasile Lupu şi al Mitropolitului Varlaam care spune: „blestemat să fie cel care va împrăştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva”.

– printre bucatele mâncate sau care sunt date de pomană nu trebuie să fie alimente „cu cruce”, precum nucile, castraveţii şi pepenele roşu

– Potrivit tradiţiei, Sfânta Cuvioasa Parascheva se roagă la Dumnezeu şi pentru femeile însărcinate.

– este recomandată împărţirea de must şi de vin nou, dar şi de pâine.

– Dacă eşti însărcinată, este recomandat să împarţi din bucatele tale cu copiii sărmani

 

Urmăriți Impact.ro și pe