Linda Evangelista, desfigurată de o procedură estetică. Acum, modelul cere despăgubiri de zeci de milioane de dolari

Badea Violeta, Ozana Mazilu 25.09.2021, 12:29

La 56 de ani, Linda Evangelista, fost model de succes, a ajuns aproape de nerecunoscut din cauza operațiilor estetice. Vedeta este hotărâtă să-și facă dreptate și să ceară în instanță despăgubiri în valoare de 50 de milioane de dolari de la compania Zeltiq responsabilă de o procedură estetică care a „deformat-o permanent”.

Linda Evangelista, de nerecunoscut din cauza operațiilor estetice

În urmă cu trei decenii, Linda Evangelista făcea furori cu frumusețea ei inegalabilă și nimeni nu ar fi spus că, la nici 60 de ani, aceasta va ajunge de nerecunoscut și îi va fi rușine să iasă chiar și pe stradă. După ce o perioadă a lipsit total din viața publică, fostul model canadian a decis că este timpul să iasă la rampă și a postat un mesaj pe o rețea de socializare prin care a povestit ce a pățit din cauza unei proceduri estetice.

Linda Evangelista a precizat că este vorba despre o intervenție care ar fi trebuit să-i înlăture grăsimea. Procedura se numește CoolSculpting și a fost dezvoltată de compania Zeltiq, dar rezultatul nu a fost pe măsura așteptării. Vedeta susține că zona tratată a devenit mai mare, în loc să se micșoreze.

 „Am dezvoltat hiperplazie adipoasă paradoxală (PAH), un risc care nu mi-a fost adus la cunoştinţă înainte de proceduri. PAH nu doar că mi-a distrus mijloacele de trai, ci m-a aruncat într-o spirală de depresie îndelungată, de tristeţe profundă şi de cele mai profunde sentimente de dispreţ faţă de propria persoană”, a precizat fostul model pe Instagram.

Linda Evangelista a ajuns de nerecunoscut

Linda Evangelista cere despăgubiri de 50 de milioane de dolari

Linda Evangelista nu are de gând să lase lucrurile așa, ci dorește să obţină despăgubiri în valoare de 50 de milioane de dolari. Fostul model canadian a luat atitudine și a dat în judecată compania respectivă pentru „suferinţa emoţională” şi „pierderi economice”.

„Cu acest proces, îmi fac publică povestea şi fac încă un pas în dorinţa de a mă elibera de ruşine. M-am săturat să trăiesc aşa. Vreau să pot merge cu capul sus, deşi nu mai arăt… ca mine însămi”, a spus Linda Evangelista.

Cine este Linda Evangelista

Linda Evangelista s-a născut pe data de 10 mai 1965 în St. Catharines, Ontario, Canada. În anul 1990, aceasta ajunsese să fie unul dintre cele mai cunoscute şi solicitate modele din lume.

Ea a apărut pe copertele Vogue şi în diverse campanii, dar a fost selectată și pentru videoclipul „Freedom” al piesei lui George Michael, alături de Naomi Campbell, Cindy Crawford şi Christy Turlington.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...