Un moment inedit pe scena celei de-a doua semifinale din sezonul 11 al show-ului de la PRO TV. Cine este juratul de la Românii au talent care l-a făcut knock-out pe Pavel Bartoş. Toată lumea a amuțit în momentul în care s-a pus în genunchi și a spus, cu zâmbetul pe buze, că abia acum a ajuns la „nivelul lui”.
Semifinală grea pentru simpaticul co-prezentator de la Românii au talent. Actor de meserie, Pavel Bartoș s-a bucurat, cu siguranță, să vadă pe scena show-ului un moment de musical emoționant și neașteptat, ce a îmbinat elemente de step și muzică clasică. Maria Rădeanu a făcut spectacol, reușind, în doar doar câteva minute, să îi hipnotizeze pe cei patru jurați care astăzi au rol doar de spectatori, publicul fiind cel care are puterea să o trimită în marea finală.
„Simt că m-am născut pe scenă, de când eram praf de stele îmi doream să ajung o artistă. Totul a apărut ca și cum Dumnezeu mergea înainte mea și îmi aranja drumul. De fiecare dată sunt pe scenă, îmi place să sclipească muzica mea. Dumnezeu știe ce mult am muncit și sunt sigură că, acolo, pe scenă, va coborî lângă mine”, a spus Maria, înainte de a urca pe scena de la Românii au talent.
Momentul pregătit de ea, „Girl în Pandemic”, i-a fermecat pe jurați. „Dacă ajungi în finală, ne putem aștepta la orice de la tine”, i-a spus Andi Moisescu. La fel cum s-a îtâmplat și la preselecții, Florin Călinescu a fost cu totul fermecat de concurentă. Dacă prima oară când a văzut-o, a aplaudat-o din picioare, în semifinală, juratul a avut o reacție cu totul diferită.

Florin Călinescu, juratul de la Românii au talent care l-a făcut knock-out pe Pavel Bartoş. De data asta, Călinescu s-a pus în genunchi în fața frumoasei brunete, i-a lăudat performanța, dar nu înainte de a profita de moment pentru a trimite o săgeată acidă colegului său.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Am tot obosit sa aplaud din picioare. Acum sunt la nivelul lui Bartoș”, a spus, glumind, Florin Călinescu.
Reacția colegului lui Smiley a fost fabuloasă. Zâmbind, s-a întors către camera ce îi surprinsese reacția, și a spus, senin, că de la nivelul său, viața este mult mai frumoasă, acesta fiind și motivul pentru care este mai mereu fericit.
„Viata se vede mai frumoasa de aici, de la nivelul meu. De-asta sunt mereu fericit”, i-a răspuns Pavel Bartoș.