Joe Biden se îndreaptă spre Europa. Va discuta cu liderii UE și NATO și va anunța noi sancțiuni împotriva Rusiei

Beatrice Dumitru 23.03.2022, 11:38
Joe Biden se îndreaptă spre Europa. Va discuta cu liderii UE și NATO și va anunța noi sancțiuni împotriva Rusiei

Președintele american Joe Biden va ajunge în Europa pentru a treia oară într-un an, vizită menită să consolideze alianţa occidentală în faţa invadării Ucrainei de către Rusia. Acesta se va întâlni cu liderii NATO și ai Uniunii Europene, dar va ajunge și în Polonia. Joe Biden va anunța și noi sancțiuni împotriva Moscovei.

Joe Biden pleacă spre Europa

Până acum, sancțiunile dure impuse de Occident nu l-au oprit președintele rus și nu este clar dacă noile măsuri care ar putea fi dictate în această săptămână, inclusiv cele luate împotriva sutelor de membri ai organului legislativ al Rusiei, vor schimba ceva.

Președintele Joe Biden pleacă spre Europa, miercuri ora 12:40 GMT, într-o vizită cu o miză uriașă pentru liderul de la Casa Albă, aceea de a-și asuma conducerea unui nou Vest unit. Liderii occidentali se luptă pentru a găsi modalități de a opri războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, relatează CNN.

Joe Biden se îndreaptă spre Europa. Va discuta cu liderii UE și NATO și va anunța noi sancțiuni împotriva Rusiei
Joe Biden va participa la summituri UE și NATO.

Joe Biden va vizita Polonia

Președintele american va paricipa la summiturile de urgență de la Bruxelles ale NATO, ale Uniunii Europene și ale G7, care se vor concentra pe demonstrații de cooperare în pedepsirea Rusiei și oferirea de sprijin Ucrainei, aflată în criză.

De asemenea, liderul de la Casa Albă va merge în Polonia pentru a se întâlni cu președintele Andrzej Duda și pentru a discuta despre criza masivă a refugiaților care a urmat invaziei Rusiei, dar și pentru a liniști aliații de pe flacul estic al NATO.

Ce sancțiuni va impune Occidentul

Înainte de călătorie, Joe Biden a discutat cu președintele francez Emmanuel Macron, cu cancelarul german Olaf Scholz, cu premierul italian Mario Draghi și cu premierul britanic Boris Johnson „pentru a discuta răspunsurile lor coordonate la atacul neprovocat și nejustificat al Rusiei asupra Ucrainei”, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Măsurile ar putea include noi runde de sancțiuni împotriva oligarhilor ruși, măsuri suplimentare care restricționează finanțele țării și noi pași pentru limitarea importurilor de produse energetice rusești. De asemenea, există discuții cu privire la măsurile care pot fi dezvăluite la finalul reuniunilor pentru a oferi mai mult sprijin Ucrainei, inclusiv noi transporturi de asistență militară sau ajutor financiar pentru a consolida apărarea țării.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...