Îmbălsămarea la egipteni, detaliată după mii de ani: ce se întâmplă în procesul care a fascinat arheologii, de fapt

Îmbălsămarea la egipteni, detaliată după mii de ani. Devenită o adevărată artă, conservarea trupurilor celor decedați era la mare preț în Egiptul Antic. Dacă etapele generale ale îmbălsămării sunt cunoscute, o descoperire recentă arată mai în detaliu ce fel de substanțe foloseau egiptenii pentru a face acest lucru și „rețetele secrete” ale acestora.

Îmbălsămarea la egipteni, detaliată după mii de ani

Mumiile egiptene au devenit o atracție pentru oameni, mai ales în epoca victoriană, în secolul al XIX-lea. Existau chiar practici sinistre prin care aristocrația consuma părți din aceste mumii, considerându-se, la fel ca la moaștele din creștinism, că acest lucru este benefic în tratarea unor boli.

Dar procesul de mumificare a fost la fel de fascinant, atunci când a fost explicat. Erau necesare aproximativ 70 de zile și abilități speciale, pentru ca trupul decedatului, mai ales dacă era vorba de un faraon opri un înalt demnitar, să poată „supraviețui” timpului.

Descoperirea unui atelier de mumificare din Egiptul Antic din Saqqara le-a permis cercetătorilor să dezvăluie rețetele secrete pe care le foloseau îmbălsămătorii pentru a conserva diferite părți ale corpului, în urmă cu aproape trei milenii.

În mod uimitor, multe dintre unguentele implicate în proces conțineau ingrediente din părți îndepărtate ale lumii, ceea ce sugerează că pasiunea egiptenilor pentru mumificare a ajutat la susținerea unei străvechi rețele comerciale globale.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Ce se întâmplă în procesul care a fascinat arheologii, de fapt

Instalația de îmbălsămare a fost găsită aproape de piramida lui Unas, ultimul faraon din a V-a Dinastie Egipteană (2.498 î.Hr.-2.345 î.Hr.), dar se crede că a fost folosită mult mai târziu, între 664 și 525 î.Hr. În timp ce excavau atelierul subteran, arheologii au dat peste 121 de boluri și pahare inscripționate cu instrucțiuni de îmbălsămare.

Printre informațiile scrise pe aceste vase se numărau instrucțiuni precum „să pună pe cap” și „pansament sau îmbălsămare cu el”, în timp ce altele erau etichetate cu denumiri de substanțe de îmbălsămare precum „antiu” sau „sefet”.

Folosind cromatografia gazoasă și spectrometria de masă, cercetătorii au putut determina compoziția chimică a reziduurilor conținute în 31 dintre aceste recipiente, dezvăluind astfel rețetele exacte utilizate pentru diferitele etape ale procesului de îmbălsămare.

„Cunoaștem numele multora dintre aceste ingrediente de îmbălsămare, de când au fost descifrate scrierile egiptene antice”, a explicat liderul excavațiilor Susanne Beck de la Universitatea din Tübingen în studiul publicat în revista Nature.

Înainte de această descoperire uimitoare, cercetătorii au încercat să identifice aceste substanțe pe baza unor texte antice, inclusiv un manual vag de mumificare despre care se crede că a fost scris în jurul anului 1450 î.Hr. Cu toate acestea, rezultatele analizei chimice au arătat că că egiptologii nu au presupus bine cu privire la unele dintre aceste materiale.

De exemplu, substanța denumită „antiu” a fost în general tradusă ca smirnă sau tămâie, dar rezultatele au arătat că este, de fapt, un amestec de ulei de cedru, ulei de ienupăr/chiparos și grăsimi animale. Un alt ingredient important numit „sefet”, între timp, s-a dezvăluit a fi „un unguent parfumat obținut pe bază de grăsimi cu aditivi din plante”.

Multe dintre substanțele folosite pentru îmbălsămări nu se găseau în Egipt și trebuiau să fie aduse din alte zone ale lumii. De exemplu, rășina copacului elemi putea fi procurată ori din Africa tropicală ori din sud-estul Asiei, în timp ce esența arborelui dammar se găsea doar în sud-estul continentului asiatic.

De asemenea, rășina de fistic, uleiul de măsline și cel de cedru trebuiau importate din zona Mediteranei. Astfel, cercetătorii au concluzionat că descoperirea arată și o frântură din sistemul de comerț și de schimburi de mărfuri necesare pentru a crea o adevărată industrie a îmbălsămării.