Gestul umilitor făcut de un român faţă de un egiptean care face curăţenie într-un hotel. Ce i-a dat ca bacşiş bărbatului: „E deja un obicei”

Ana Anitoiu, Dragos Ștefănescu 23.08.2021, 19:55
Gestul umilitor făcut de un român faţă de un egiptean care face curăţenie într-un hotel. Ce i-a dat ca bacşiş bărbatului: „E deja un obicei”

Un român a făcut un gest umilitor față de un egiptean care se ocupă de curățenie într-un hotel. Bărbatul i-a dat un bacșiș incredibil și a împărțit internetul în două. În timp ce unii internauți l-au blamat, alții i-au luat apărarea.

Ce bacșiș a lăsat românul pentru egipteanul care i-a făcut curățenie în camera de hotel

În ultima perioadă, românii au ales să își petreacă vacanțele în străinătate, în destinații precum Bulgaria, Grecia, Turcia, dar și Egipt. Însă, nu toți cei care merg în astfel de concedii au un comportament lăudabil.

”Este deja un obicei să le dai celor de la curățenie bani scoși din uz. Dumnezeu știe de unde îi au și de ce ar face acest gest. Am înțeles că îi lasă pe pat, special pentru cei care le fac curat în camere. Neștiind, oamenii îi iau și speră să valoreze ceva. Ajunși la un schimb valutar află că au fost păcăliți”, a spus un bărbat.

Gestul umilitor facut de un roman fata de un egiptean care face curatenie intr-un hotel. Ce i-a dat ca bacsis barbatului
Bancnote

Același gest și pentru alți angajați din Egipt

De asemenea, o româncă stabilită de câțiva ani în Egipt a povestit pe internet că un astfel de bacșiș a fost lăsat de un conațional și pentru un egiptean care lucrează într-un magazin de uleiuri.

”A fost a doua oară când am întâlnit această situație. Un băiat care lucrează ca vânzător într-un magazin de uleiuri m-a întrebat cât valorează bacșișul lui primit azi de la un român. Bacșișul era 600.000, adică 6 bancnote de câte 100.000, bineînțeles lei vechi. De ce ai face asta? Sper că cel care face asta e prin grup…

Știți cât câștigă un egiptean muncitor în hotel sau vânzător? Circa 100$ pe lună, se bucură pentru orice bacșiș, dar decât să-i dai în bătaie de joc bani ieșiți din uz, mai bine spune-i mulțumesc în ce limbă vrei tu și gata!”, a scris românca.

Gestul umilitor a stârnit un război pe internet

Deși mesajele celor doi români au stârnit comentarii din partea unor persoane care au condamnat astfel de gesturi, alți internauți le-au luat apărarea celor care dau bacșișuri cu bani ieșiți din uza. Aceștia au precizat că sunt și egipteni care vor să păcălească turiștii români și au adus aminte că nivelul de trai din România nu este foarte ridicat.

”Am fost la magazinul de uleiuri din Jungle, Hurghada. Vânzătorul ne-a aburit peste o oră cu povești de toate felurile, inclusiv că el este fiul patronului și că au N magazine; mi-a făcut preț de 185$ pentru tot ce am dorit; nu am negociat; la sfârșit mi-a mai cerut câte 10 pentru el și pentru coleg “pentru deranj”.

În caz că nu am prins prima nesimțire, mi-a zis că a doua zi e ziua fetei lui și că dacă îi dau 15$ îi ia ceva. Astea fiind pățite pe pielea mea, mă bucur să văd că și ei și-o iau câteodată”, a scris un bărbat.

Alți români au încercat să vină în ajutorul egiptenilor care se aleg cu astfel de bacșișuri. Aceștia au explicat că bancnotele se pot schimba în România cu unele noi, la sediul BNR, la aceeași valoare, sau pot fi vândute unor colecționari. Vezi AICI ce ar fi făcut Oana Roman la un hotel din Egipt!

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...