EXCLUSIV. Vali Bărbulescu sare ”din floare-n floare”. Cum a fost surprins imediat după despărțirea de modelul Delia Tudose

Iancu Andreea 28.01.2021, 11:36

Vali Bărbulescu este cunoscut pentru spiritul său liber. Pasionat de muzică dar și de fotografie, DJ-ul român pare însă să nu aibă și noroc în dragoste. Acesta a format un cuplu timp de 12 ani cu frumosul model Delia Tudose, de care însă a ales să se separe. Cu o viață întreagă înainte, Vali se bucură de prezențele feminine din jurul său, în timp ce fanii așteaptă să își găsească jumătatea.

DJ-ul și modelul, o poveste de dragoste ca în filme

Zeci de suișuri și coborâșuri au marcat relația amoroasă dintre Vali Bărbulescu și superba Delia Tudose. Cei doi s-au bucurat de o perioadă minunată în primii ani, ajungând chiar să se logodească în urmă cu un deceniu. Văzându-i atât de îndrăgostiți, fanii cuplului au sperat ca aceștia să ajungă chiar să își oficializeze relația. Deși s-au iubit cu pasiune, s-au certat și s-au împăcat de o mulțime de ori, Vali și Delia și-au spus adio la finalul celor 12 ani petrecuți împreună.

La baza acestei rupturi pare să fi stat apropierea dintre Vali Bărbulescu și Otniela Sandu, în timpul emisiunii Ferma de la PRO TV, la care DJ-ul și fotograful român a participat. Vali i-a propus Otnielei ca, la finalul competiției, să iasă în oraș la întâlnire cu el și iubita sa, pe motiv că Delia este bisexuală. Deși pe moment nu și-a dat seama de consecințele vorbelor sale, avansurile față de colega sa de concurs nu au rămas fără ecou în inima Deliei Tudose. Totuși, la revenirea acasă, DJ-ul a asigurat fanii că nu poate fi vorba despre o despărțire după acest derapaj. Realitatea însă l-a contrazis.

Atâția ani de relație o validează pe ea, cu toate calitățile pe care le are. Este singura persoană din lume care a reușit să mă facă să-mi fac patul! Este copleșitor. Delia m-a iertat în trecut, când am făcut o nenorocire majoră și m-am simțit cel mai prost din viața mea, a povestit Vali Bărbulescu anul trecut la emisiunea ”Vorbește lumea”.

Vali Bărbulescu și Delia Tudose, fosta sa iubită
Vali Bărbulescu și Delia Tudose, fosta sa iubită

Vali Bărbulescu, „din floare în floare”. DJ-ul se bucură de statutul de burlac

Iertat de multe ori de femeia care l-a suportat timp de 12 ani, Vali pare să nu se dezică de vechile obiceiuri. După despărțirea de Delia Tudose, Vali Bărbulescu a revenit la postura de burlac celebru, semn că este deschis să primească în brațele sale o nouă prezență feminină. Surprins recent de reporterii impact.ro, Vali a apărut luând masa alături de o tânără fermecătoare. De vreme ce DJ-ul este liber să își exprime sentimentele, acesta ar putea să facă o nouă cucerire și să încerce să iubească din nou.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...