EXCLUSIV. Andreea Bănică şi Lucian Mitrea, investiţie de milioane de euro într-un imperiu imobiliar. Cât cer pe un apartament, în plină pandemie

Oana Pascaru 13.03.2021, 13:24

Andreea Bănică și soțul ei, celebrul impresar Lucian Mitrea, știu să facă bani și la vreme de pandemie, când lumina reflectoarelor s-a stins, pe perioadă nedeterminată, pentru artiștii din întreaga lume. Tot ce au agonisit din muzică au investit în imobiliare, un domeniu tot mai înfloritor, în România. Pe Lucian Mitrea l-am găsit ieri trudind cot la cot cu echipa de muncitori, pe șantierul lui din Șoseaua Cernica, unde deține un complex rezidențial, construit la standarde înalte. El ne-a prezentat apartamentele scoase la vânzare, multe fiind acum în stadiul de finisaj. Lucian ne-a vorbit cu însuflețire despre blocurile care se înalță, încet-încet, sub privirea lui. Iar satisfacțiile financiare nu întârzie să apară, fiind pe măsura efortului.

”Îmi merge foarte bine, chiar și în perioada aceasta. Întotdeauna a mers bine”

Lucian Mitrea, vestitul impresar al vedetelor, dar și al soției lui, Andreea Bănică, nu stă locului o clipă. Se trezește cu noaptea-n cap, la primele ore ale dimineții, își bea pe grabă cafeluța, apoi gonește cu mașina spre șantierul din Șoseaua Cernica, pentru a supraveghea bunul mers al lucrurilor.

Chiar și o zi de întârziere înseamnă bani pierduți, așa că totul este contracronometru. Reporterii impact.ro l-au vizitat ieri ( vineri, 12 martie 2021) pe șantier, unde l-am găsit prins în treburi. Lucian Mitrea ne-a povestit despre afacerea lui de suflet, în care investește timp și bani, de mai bine de 9 ani.

Cum pandemia de coronavirus a înghețat orice activitate artistică, Lucian se concentrează acum doar pe munca de dezvoltator imobiliar. Dă timpul înapoi și e mândru de tot ceea ce a realizat în acest domeniu și chiar are cu ce se lăuda:

“Am început totul prin anul 2012, am cumpărat un teren, ca să ne facem o vilă, apoi lângă teren s-a ridicat un bloc și nu am mai făcut casa. Cel care făcea asta era prietenul meu, mi-a dat proiectul și am construit și eu un bloc pe terenul unde trebuia să îmi fac casa și de aici am început să investesc în alte terenuri, în alte construcții. Acum îmi merge foarte bine, chiar și în perioada aceasta. Întotdeauna a mers bine, indiferent că a fost criză financiară. E o afacere profitabila”.

EXCLUSIV. Andreea Bănică şi Lucian Mitrea, investiţie de milioane de euro într-un imperiu imobiliar
EXCLUSIV. Andreea Bănică şi Lucian Mitrea, investiţie de milioane de euro într-un imperiu imobiliar

”Nu am ținut socoteala exact, la investiție. Sunt câteva milioane de euro”

Lucian Mitrea ne-a oferit și câteva detalii estimative, privind investițiile financiare în imobiliare:

“Am și șase blocuri ridicate toate sunt în Pantelimon, în afara Bucureștiului. Nu am ținut socoteala exact, la investiție. Sunt câteva milioane de euro. Ca să faci un bloc, nu poți să-l ridici doar cu 200.000 de euro. Cât privește secretele acestei meserii le-am învățat singur, însă m-am mai sfătuit cu câțiva prieteni prin București care construiesc. Acum însă îmi fac singur afacerea”.

”Andreea Bănică, soția mea, nu vine niciodată pe șantier, trece pe aici doar ca să salute!”

Prețurile apartamentelor, pentru cei care doresc să locuiască în acest complex cochet, care începe să prindă viață, pornesc de la 52.000 de euro:

”Nu avem apartamente scumpe, 70.000 de euro este cel mai scump apartament de trei camere, iar cel mai ieftin este de 52.000 de euro, cel cu două camere, un pic mai micuț”.

Iată însă că soția lui, solista de top Andreea Bănică, se ține departe de munca pe șantier și preferă mai degrabă să se ocupe de cei doi copii ai lor, dar și de casă, semn că are încredere totală în Lucian, bărbatul care a demonstrat că este priceput nu doar la muzică:

”Andreea, soția mea, nu vine niciodată pe șantier, doar trece pe aici, căci este strada principală spre casa noastră, și doar ca să mă salute, în rest, niciodată”.

Lucian Mitrea și Andreea Bănică dețin și un hotel la Eforie Nord, pe faleză. Speră să-l inaugureze în această vară

Celebrii soți așteaptă cu nerăbdare și finalizarea hotelului de la malul mării, mai exact din Stațiunea Eforie Nord. Hotelul, a cărui inaugurare se anunță pentru acest sezon estival, după patru ani de muncă titanică, are 80 de camere, iar la parter va fi amenajat un mic centru comercial.

Pentru ca acest vis, de a deține un hotel, să prindă contur, Andreea și Lucian Mitrea au fost nevoiți să își vândă vila din Eforie Nord, pe care au obținut un preț bun, de 200.000 de euro. Ei și-au propus să petreacă toate vacanțele de vară la propriul hotel, alături de cei doi copii, Sofia (12 ani), care a moștenit talentul vocal al mamei, și mezinul familiei, Noah ( 5 ani).

Urmăriți Impact.ro și pe