Editorial. Oameni și crezul lor, cartea

Dan Mlădinoiu 14.12.2020, 11:50
Editorial. Oameni și crezul lor, cartea

Oamenii ale căror creiere erau mobilate cu mii de pagini scrise au fost dintotdeauna disputați în arenele politice și discutați în agorele cetății. Mă refer la intelectualii rasați, la vremurile pe care le-au însemnat și, în ultimă instanță, la oamenii de stat sub al căror sceptru au trăit. Ca efect al dotării unor splendide aptitudini și deosebit simț al cultivării acestora.

Oameni și crezul lor, cartea

Nu voi începe cu zorii ideilor de excepție. Pentru moment, nu mă voi referi la un Socrate sau Aristotel. Îl las puțin pe Platon sub coloanele Academiei din Atena, pe Democrit cu părerea sa că sufletul este alcătuit din atomi și pe Demostene exersându-și talentul oratoric. Lui Nietzsche îi aprind o lumină de ceară și încă mă cutremură sfârșitul lui Nicolae Iorga, cel care, după opinia lui Călinescu, a jucat în cultura română rolul lui Voltaire.

Inteligențe vii, valori incontestabile ale umanității, destine aparte și, totuși, personalități mai mereu împinse într-un cuptor prozaic pe care nu și l-au dorit, însă nu au avut cum să-l evite. Cei ce le-au înrâurit existența nu aveau caratele lor, dar țineau în pumni de fier frâiele puterii. O forță provenită din averi nemăsurate, oștiri impresionante, ego-uri de nestăvilit, viclenie nativă, pragmatism, intuiție, soluții salutare, avânt creator, privilegii atent dozate, strategii uluitoare.

Ce au fost intelectualii de-a lungul timpului, învingători sau învinși? Onorați în capul mesei, surghiuniți în știinta lor socotită anacronică. Ascultați în taină, ca lângă un altar din naosul unei catedrale disimulate în tăcerea pădurii sau trimiși în rândul anonimilor, întru liniștea frunților încoronate.

De obicei, transformați în instrumente vii pentru legitimarea exponenților puterii prin discernământul lor profund, logic, realist. Adesea, dimpotrivă, percepuți în afara interesului imediat din cauza unor teze la fel de adevărate, dar catalogate potrivnice vrerii aristocratului absolut.

Și astăzi, în România, lucrurile stau aidoma. Într-o continuare a odelor dirijate pe direcția mișcării politicianului alfa. Răsplata înțeleptului de această factură constă în titluri și funcții de prim rang, aport pecuniar consistent pentru publicări de operă, peripluri documentative sponsorizate, favoruri de tot soiul s.a.m.d. Tagma laudativă a literatorilor, bunăoară, primește pe tipsia conturilor personale gratitudinea personajului omagiat. Deoarece există prea mulți indivizi de rang înalt în societate care au o bibliotecă, la fel cum eunucii au un harem.

Undeva, la mijlocul spectrului luminaților, pot fi întâlniți cei care observă, deduc, însă preferă a rămâne în capsula lor claustră și antifonată. Sunt fumătorii de pipă stinsă. Au fost mai sensibili la necontenitele asalturi ale mojiciei și s-au retras în odăile ticsite cu tomuri minuțios ordonate.

În fine, la celălalt pol se află contestatarii. Cei mai expuși proceselor intentate gândirii care cercetează, dincolo de mediocritatea cotidiană, adevăratele probleme. Scena lor este spațiul publicistic acid, neconform tendințelor momentului. Ei se află la antipozii confortului intectual, ai conștiinței împăcate și ai seninătății blajine. Îsi doresc să deștepte conștiința contemporanilor aliniați cu atitudini în răspărul unui curs al evenimentelor pe care îl consideră nociv.

Refuz nominalizări în dreptul categoriilor de intelectuali ai României de astăzi,deși pot afișa un astfel de catalog. Las altora această întreprindere. Pentru perpetuarea polemicii, o practică a contradicției zămislitoare de pași evolutivi. Cum ar fi aceea tacită. Ca pildă, însuși Aristotel vedea altfel lucrurile decât celebrul său mentor, Platon.

Primul era convins că un regim neadaptat la realitate se găsește în mod necesar sancționat, pe termen lung, prin tulburări sau revoluții. Celălalt își dorea o societate perfectă condusă exclusiv de regi filosofi.

Discipolul i-a devenit tutore lui Alexandru cel Mare, în vreme ce adeptul monarhiei ideale s-a lovit de tiranul Dionysos cel Bătrân. Cardinalul sfătuitor al lui Ludovic al XIII-lea a avut destul de pătimit pe lângă tronul Franței, iar Nicolae Iorga, patriarhul culturii române, a plătit suprem pentru convingerile sale.

Este imperios necesară implicarea intelectualilor veritabili in viața politică? Daca da, să opteze pentru acea parte a baricadei care să nu-i oblige la exil ori la un ultim și suprem pahar de cucută, așa cum, din nefericire, a făcut-o Socrate.  Sunt de părere că unei cărți bune trebuie să i te adresezi cu “dumneavoastră”.

Urmăriți Impact.ro și pe