Cele aproape 10 procente obținute de AUR la recentele alegeri parlamentare au avut magnitudinea, păstrând proporțiile, fenomenului Tunguska, din taigaua siberiană a anului 1908. Explozia (de voturi) și unda de șoc nu au parcurs, ca acum un veac, mii de km prin Oceanul Indian, Scandinavia, Spania, UK si Deșertul Gobi. S-a mulțumit să cutreiere țara de la Beba Veche la Sulina.
Însă, a produs valuri de perplexitate. Pentru unii. Este știut, istoria are un periplu ciclic. Era doar o chestiune de timp până când o reîncarnare politică se va ivi într-o haină nou-prăfuită în cancelaria conducătoare a României. Nimic nu se pierde, totul se trasformă. Naționalismul deșănțat iliberal stătea ferecat într-un irelevant cufăr, cu colb de două degete pe capac.
Starea de indiferență, apatia asezonată cu interminabile obstrucționări reciproce liberalo-useriste față de stânga unui Ciolacu, cel ce are în palmares nicio zi în REVISAL până la 37 de ani, chiar banda aceea ce pare demonetizată (“fără penali”), prinseseră iz de unt rânced. Un dolce far niente, un război de cameră pentru ca nimeni să nu răcească.
Pe acest fond de liniște inflaționistă, în urma unei imaginare dar inerente ședințe de spiritism, din lampa unui Aladin autohton a fost slobozit duhul naționalist – populismului exacerbat. Acela cu care înainte vreme Vadim Tudor și Funar făcea furori în țară. De Codrin Ștefănescu nu-mi amintesc. Era minuscul. Așa cum e și astăzi. Așadar, spre stupefacția multora, AUR a venit la un bal simandicos, absolut inedit pentru el, precum o tânără nurlie “mascată” doar cu cizme și mănuși negre, întruchipând cartea de joc, cinci de pică.
Explicațiile unor specialiști conform cărora partidul în cauză a planat sub radare, că Facebook-ul are bule agreate cu un algoritm sofisticat căruia formațiunea de care vorbim i-ar fi plătit modica sumă de 5.000 euro, sunt o pojghiță de gheață pe care nu mă încumet să patinez. Nu cumpăr așa ceva! Absenteismul la urne a fost mai mult ca niciodată o alegere politică.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Liberalii au tratat scrutinul cu o vinovată autosuficiență de acolo, din Olimpul lor. Și-au subestimat adversarii. Este drept, au alibiul lor subțire că a trebuit să lupte cu crize suprapuse, dar era cazul ca aceste coliziuni să-i potențeze.
USR-PLUS este un tandem apropiat unui personaj foarte important al SRI, Florian Coldea, promovat de către Traian Băsescu de la colonel la general cu trei stele, într-o cursă contracronometru, pe care ar invidia-o și Usain Bolt. Tot pe lângă bi-metalul politic pomenit îl află și pe ex- securistul, Alexandru Iordache, întemeietorul de facto al PLUS, fost anchetator al Direcției Securității Statului din Calea Rahovei.
Fiindcă niciun partid nu a venit pe masa de lucru cu trufandale, mai puțin talazurile deja agasantelor promisiuni, mișcarea cu nume de filon pământifer și-a “cumpărat” militari în formula de deputați de Brașov. Primul, Francisc Tobă. Acesta a fost președinte FSN Sibiu și parlamentar FDSN în 1992. Între ’92-’96 a avut îndeletnicirea de deputat PDSR condus de Iliescu și a lucrat cu avizată mână la înființarea STS. A mai deținut postul de consilier al lui Adrian Năstase, apoi a candidat din partea PSD la parlamentare. În 2019, făcea parte din conducerea Partidului Neamul Românesc fondat de către fostul demnitar PSD, Ninel Peia.

Epochtimes-Romania.ro scrie că numele lui apare în dosarul privitor la represiunea ce a avut loc în Sibiu, în 1989, speță cu peste 700 de victime (morți, răniți, arestați), care a fost clasată în 2010. Ziarul de Iași din 15 sept.1999 nota aproximativ aceleași informații.
Tot la AUR se găsește și generalul Nicolae Roman, mai exact în documentele Centrului Național de Documentare, Cercetare și Informare despre Revoluția din 1989 de la Timișoara, cel ce a publicat lista unităților militare care au participat la represiunea din orașul de pe Bega. La UM 01185 apare numele lui, pe atunci căpitan. A fost distins cu decorația “Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”. Primul pe lista deputaților de Argeș este gen. Mircea Chelaru, fost memru marcant al PRM.
Printre eroii „romanului” AUR se mai află ideologul și senatorul partidului, Sorin Lavric, absolvent de Medicină și Filosofie. Este autorul cărții “Noica și miscarea legionară”. Fraprează misoginismul său, în care persistă și pe care îl susține: “Nu pot să spun că femeia excelează prin gândire logică. Femeile nu au o capacitate deosebită de rațiune sistematică. Vreți să mint și să închin elogii ipocrite spunând că ceea ce contează, în primul rând, în ochii bărbților, este erudiția? Foarte bine! Eu nu pot să fac așa ceva!”
Nu știu cum ar comenta câteva celebre fiice ale Evei astfel de remarci: Madeleleine Albright, Condoleezza Rice (ambele foste Secretare de Stat ale USA), Margareth Thatcher (ex-premier britanic), Oprah Winfrey, Jodie Foster, Sharon Stone etc., toate cu un IQ cu multe gradații peste medie.
În fine, la categoria “Vocea (de AUR a) României se află o dnă avocat, Diana Iovanovici Șoșoacă, senator de Iași, demnă și acută soprană de romanțe, precum: “I-am spus și lui Orban. Arestează-mă, bă! Că nu mă oprești tu pe mine.” Fiindcă nu a reușit întotdeauna să-și lanseze rapsodiile, trilurile narate cu năduf, a avut altercații cu forțele de ordine. Deoarece era o ilustră anonimă înainte de izbucnirea molimei în România, pandemia a promovat-o prim-solistă în discursuri abrupte și, implicit, în Legislativ.
AUR a anunțat că are un premier propus, “un român patriot”, în persoana lui Călin Georgescu. Deocamdată, e cu arma la picior (descărcată) și stă cuminte la rând. De îi va veni vreodată.