Documentul pe care părinții trebuie să-l semneze pentru ca elevii să fie testați Covid la școală. Unde poate fi găsit

Ioana Bucur 06.02.2021, 13:11
Documentul pe care părinții trebuie să-l semneze pentru ca elevii să fie testați Covid la școală. Unde poate fi găsit

Unde poate fi găsit documentul pe care părinții trebuie să-l semneze pentru ca elevii să poată fi testați Covid la școală. Cu doar trei zile înainte de redeschiderea școlilor, autoritățile se încurcă în declarații.

Documentul pe care părinții trebuie să-l semneze pentru ca elevii să fie testați Covid la școală

Redeschiderea școlilor de luni, 8 februarie se va face doar cu respectarea unor măsuri stricte pentru prevenirea și depistarea infecțiilor cu SARS-CoV-2. Ministerul Sănătății a anunțat că se recomandă testarea de urgență a tuturor elevilor care vor prezenta simptome specifice bolii în timpul orelor de curs, însă acest lucru se poate face doar în baza acordului scris al părinților. Tocmai de aceea, autoritățile au creat documentul pe care părinții trebuie să-l semneze pentru ca elevii să poată fi testați Covid la școală.

„În cazul elevilor care prezintă în timpul orelor de curs simptome specifice COVID-19, Ministerul Sănătăţii recomandă testarea cu teste antigen rapide în cabinetele medicale şcolare, atunci când acest lucru este posibil. Testarea este esenţială pentru deschiderea în siguranţă a şcolilor, pentru sănătatea copiilor şi profesorilor şi pentru binele întregii comunităţi”, a transmis, vineri, Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sănătății a publicat, vineri seara, formularul pe care părinții trebuie să-l semneze pentru ca elevii să poată fi testați Covid la școală și pe care ar trebui să îl prezinte luni, 8 februarie, tipărit și completat.

„Recomandăm părinţilor să aducă din prima zi de şcoală formularul de consimţământ tipărit şi semnat, pentru ca elevii să poată fi testaţi imediat atunci când este nevoie”, a mai transmis Miniterul Sănătăţii.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Documentul poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Sănătății, AICI.

Ministrul Educației, despre întorcerea elevilor în școli. Inquam Photos / Octav Ganea
Ministrul Educației, despre întorcerea elevilor în școli. Inquam Photos / Octav Ganea

Ce se va întâmpla cu elevii care au simptome Covid la școală

Potrivit ordinului comun elaborat de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, în cazul elevilor care vor manifesta simptome specifice infecției Covid-19 în timpul orelor de curs se va aplica protocolul de izolare.

„În cazul în care există un consimţământ informat şi semnat al părintelui/tutorele legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceştia vor putea fi testaţi, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimţământul personal. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical şcolar de la nivelul unităţii de învăţământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maxim 24 ore. Dacă părintele/tutorele legal nu îşi exprimă acordul pentru testare, în cazul existenţei unor simptome specifice, ca şi în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea şcolară, acesta va lua legatura cu medicul de familie în vederea stabilirii paşilor următori”, a mai precizat Ministerul Sănătăţii.

Autoritățile se încurcă în declarații, cu doar trei zile înainte de redeschiderea școlilor. Ce a spus ministrul Educației despre documentul pe care părinții trebuie să-l semneze pentru ca elevii să poată fi testați Covid la școală

Vineri seară, cu mai puțin de trei zile înainte de redeschiderea școlilor, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a declarat că ministerul pe care îl conduce nu a găsit încă baza legală prin care să se ceară anticipat un astfel de formular de acord.

„Acest formular vizează situațiile în care acel copil manifestă simptome. Va fi completat de către părinții elevilor care prezintă simptome, nu va fi completat de către toți părinții. Dacă până luni, Direcţia Juridică a Ministerului Educaţiei nu se va exprima în acest sens, cu privire la existenţa unei baze legale prin care să se solicite anticipat un formular de acord, nu va avea cine să îl preia. În măsura în care vom avea o explicaţie cu privire la baza legală prin care putem să cerem aceste formulare şi celor care nu prezintă simptome, o să venim cu precizări. În momentul de faţă, Ministerul Educaţiei nu a identificat baza legală pentru a cere completarea acestui formular celor care nu prezintă simptome. Ordinul de ministru este foarte clar”, a explicat ministrul Educației, la Digi 24.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...