De ce nu este Octavian Jurma optimist cu privire la campania de testare în şcoli. „Va fi un eşec”

Iancu Andreea 21.11.2021, 08:39
De ce nu este Octavian Jurma optimist cu privire la campania de testare în şcoli. „Va fi un eşec”

Epidemiologul Octavian Jurma a făcut recent o analiză a tabloului înfățișat de România în valul patru al pandemiei și a oferit câteva concluzii la care a ajuns. În contextul în care autoritățile din Sănătate și Educație au stabilit testarea în școli ca măsură de păstrare a cursurilor online, Octavian Jurma a explicat de ce campania de testare din unitățile de învățământ ar urma să fie un eșec. Din păcate, epidemiologul nu este deloc încrezător că lucrurile vor funcționa.

Motivul pentru care Octavian Jurma nu își pune speranțele în campania de testare în școli

Epidemiologul a vorbit recent despre situația din România și modul în care este gestionată această criză sanitară în țara noastră. Octavian Jurma a recunoscut că nu este deloc optimist în ceea ce privește campania de testare în școli, pe care autoritățile au anunțat-o ca o măsură menită să nu mai producă emoții în privința infectărilor din unitățile de învățământ.

Cu toate acestea, Jurma este de părere că „testarea în şcoli va fi probabil un eşec, aşa cum este ea gândită şi anunţată”. Epidemiologul consideră că ar trebui să luăm exemplu de la Italia. Specialistul a precizat care este greșeala pe care au făcut-o autoritățile din țara noastră

Acolo clasa politică s-a mobilizat în spatele medicilor, nu în faţa medicilor, ca în România, a afirmat epidemiologul Octavian Jurma la Digi 24.

Octavian Jurma, despre testarea în școli
Testarea în școli, măsura autorităților pentru prevenirea infectărilor cu SARS-CoV-2

Fără măsuri de relaxare în valul patru

Pe de altă parte, Octavian Jurma consideră că o altă greșeală pe care autoritățile române o fac este legată de relaxarea măsurilor în plin val patru, doar pentru că urmează sărbătorile de iarnă. Epidemiologul este de părere că incidența cazurile de Covid-19 în România a rămas extrem de ridicată, precizând că țara noastră testează mult prea puțin pentru a avea un tablou clar al cazurilor de îmbolnăviri.

Specialistul este de părere că nu este cazul să se vorbească despre relaxare în contextul în care valul actual de Covid-19 nu a trecut. Jurma este de părere că nivelul real de infectare este chiar și de șapte ori mai mare decât cel raportat. Totodată, epidemiologul a precizat că România ar putea ajunge să înregistreze 2.500 de cazuri noi, însă infectările vor crește în perioada sărbătorilor.

Cea mai mare problemă pentru noi este dacă vom repeta sau nu acest imens dezastru – în week-end vom depăşi 20 de mii de decese în valul patru – şi dacă vom aplica aceleaşi măsuri vom avea aceleaşi rezultate. Pentru că este definiţia nebuniei să crezi că poţi obţine rezultate diferite făcând acelaşi lucru. Şi atunci, noi, în primul rând, ar trebui să încetăm să vorbim de relaxare chiar în mijlocul valurilor.

Noi nici nu am depăşit bine vârful valului patru, deja anunţăm măsuri de relaxare. Asta demobilizează populaţia, îi dă de înţeles că valul s-a terminat, deşi incidenţa este în continuare uriaşă, să nu uităm că România testează mult mai puţin, deci incidenţa reală este de cinci până la şapte ori mai mare, chiar şi acum, a declarat Octavian Jurma, la Digi 24.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...