Cum preferă românii salata de boeuf. Rețeta clasică este total schimbată la noi, ingredientul care nu ne lipsește niciodată

Beatrice Dumitru 16.12.2022, 17:50
Cum preferă românii salata de boeuf. Rețeta clasică este total schimbată la noi, ingredientul care nu ne lipsește niciodată

Salata de boeuf este o mâncare populară în România și se regăsește întoteauna pe mesele românilor de Crăciun și Revelion. Rețeta clasică este total schimbată la noi și depinde de la regiune la regiune, dar un singur ingredinet nu lipsește niciodată și este preferat de foarte mulți români. Iată care este acesta.

Ingredientul preferat al românilor pentru salata de boeuf

Salata de boeuf este un preparat tradițional în unele țări din America Latină, dar nu lipsește nici de pe mesele românilor de Crăciun și de Revelion. Un sondaj de opinie despre salata boeuf, făcut pe un eșantion de 2874 de români, a arătat cum le place salata boeuf.

Astfel, șase din zece români pun mazăre în salata de boeuf și 70% fac o prepară cu pui în loc de vită. Dar ingredinetul preferat pentru salata boeuf este maioneza de casă, nu cea cumpărată din comerț, fiind preferată de 92% dintre români. De asemenea, 71% dintre români fac salata boeuf la cele mai importante trei sărbători din an: de Paște, de Crăciun și de Revelion, potrivit temananc.ro.

Cum preferă românii salata de boeuf. Rețeta clasică este total schimbată la noi, ingredientul care nu ne lipsește niciodată
Salata de boeuf se mănâncă de Crăciun și Revelion.

De unde provine salata de boeuf

Salata de boeuf este o mâncare populară în România asemănătoare cu salata Olivier, inventată în anii 1860 de bucătarul belgian Lucien Olivier, care a lucrat la restaurantul Ermitaj, unul dintre cele mai mari din Rusia. Rețeta originală a fost păstrată secretă și s-a pierdut în anul 1905 când restaurantul s-a închis, dar se știe doar că rețeta cuprindea delicatese scumpe, precum carne de vânat, raci și mazăre.

Salata de boeuf românească se face din mazăre, morcovi, cartofi și carne, fierte și apoi tăiate mărunt, la care se adaugă castraveți murați și gogoșari murati tăiați cubulețe. În această compoziție se pune apoi maioneză și se ornează.

La început, salata boeuf se făcea din carne de vită, dar acum se prepară cu tot ce este la îndemână: pui, curcan sau porc. Rețeta variază de la familie la familie și de la regiune la regiune, dar ce rămâne constant este folosirea cartofilor și a legumelor rădăcinoase și faptul că toate ingredientele sunt tăiate mărunt.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...