Cum îți protejezi mașina de grindină. Trucuri utile pentru șoferi

Emanuela Pană 15.06.2022, 13:10
Cum îți protejezi mașina de grindină. Trucuri utile pentru șoferi

Cum îți protejezi mașina de grindină, sfaturi utile pentru proprietarii care își parchează autovehiculele altundeva decât în garaj. Cu toate că nu este cel mai mare dezastru natural, grindina este un fenomen meteorologic extrem care poate provoca pagube însemnate. În timpul unei furtuni, chiar una mai puțin violentă, mașinile sunt cele mai afectate. În continuare îți arătăm cum să îți protejezi mașina de grindină.

Cum îți protejezi mașina de grindină. Sfaturi utile pentru toți șoferii

Proprietarii de autovehicule ar trebui să acorde o atenție deosebită fenomenelor meteorologice atunci când își parchează mașinile în alte locuri decât în propriul garaj. Fie că vorbim despre un arbore căzut, o tablă luată pe sus ori o grindină mare cât oul de prepeliță, mașinile pot avea de suferit în timpul unei furturi, la fel și buzunarele proprietarilor.

Mulți șoferi se întreabă ce ar fi mai bine pentru mașina lor atunci când afară are loc o furtună de grindină: să se deplaseze sau să stea pe loc? Partea bună este că există câteva trucuri prin care îți poți proteja în ambele situații mașina. Aplincând sfaturile specialiștilor auto, pe care le vom trece în revistă în continuare, poți evita efectele devastatoare ale grindinei în timpul unei furtuni.

Ce trebuie să faci când conduci pe grindină?

Dacă te plimbi cu mașina prin oraș și bagi de seamă că este cât pe ce să înceapă o furtună de grindină, ce trebuie să faci numaidecât este să găsești un loc ferit unde să oprești. În astfel de situații, cele mai bune opțiuni sunt parcările subterane și parcările supraterane ale unor centre comerciale, benzinăriile acoperite și chiar podurile.

Cum iti protejezi masina de grindina
Ce trebuie sa faci cand conduci pe grindina

În cazul în care nu găsești un astfel de loc sau ești prea departe de unul, ochește o clădire înaltă și pachează-ți mașina aproape de unul dintre zidurile acesteia. Ai grijă însă la direcția din care bate vântul. Parchează mașina pe latura opusă direcției din care suflă acesta.

Procedând astfel, vei observa că bucățile de gheață sau acoperiș luat de vânt nu vor cădea niciodată pe autovehiculul tău. Poate doar puțină tencuială, dar nimic mai mult. Așadar, dacă furtuna vine, de pildă, dinspre est, parchează mașina pe latura vestică a clădirii.

În timpul unei furtuni de grindină mașinile pot suferi avarii serioase la nivelul geamurilor și tablei. Parbrizul este fabricat din sticlă laminată, care este mai rezistentă decât cea din care sunt făcute geamurile laterale și, implicit, luneta.

Prin urmare, recomandarea specialiștilor este să circuli cu viteză redusă în direcția din care cade grindina, ca bucățile de gheață să lovească parbrizul. Merită menționat că sub nicio formă nu trebuie să părăsești mașina atunci când cade grindina, întrucât te poți alege cu leziuni corporale dintre cele mai grave.

Cum îți protejezi mașina de grindină când este parcată

Dacă nu beneficiezi de un loc de parcare adăpostit sau de propriul garaj, există câteva variante care îți pot salva mașina și, implicit, pe tine de pagube în timpul unei furtuni de grindină. Iată cele mai utile sfaturi pentru a trece cu bine de efectele grindinei:

1. Nu te teme să lași mașina sub un copac

Cu siguranță ai văzut la televizor cazuri în care furtuna a doborât copaci peste mașini, însă trebuie să știi că acestea sunt puține. De regulă, copacii care cad sunt bătrâni, uscați și netoaletați, fapt pentru care suntem sfătuiți să evităm să parcăm mașinile lângi ei.

În schimb, dacă în zona de reședință, mai ales în spatele blocului, unde vântul suflă mai domol, există copaci tineri care se țin „bine pe picior“ și nici n-au o coroană foarte bogată, îți recomandăm să parchezi mașina sub ei. Sub copaci, mașina ta va fi protejată atât de eventualele bucăți desprinse de pe acoperiș, cât și de grindină.

2. Cum îți protejezi mașina de grindină? Nu parca în intersecții

De regulă, intersecțiile sunt mai joase comparativ cu nivelul șoselelor care se întâlnesc cu ele, aici fiind și multe canalizări. Nu e o noutate că sistemele de canalizare din orașele din țara noastră sunt vechi și depășite, iar dacă refulează, primele care se inundă nu sunt arterele, ci intersecțiile.

Prin urmare, dacă nu vrei să ai parte de surprize dintre cele mai neplăcute, cum ar fi, de pildă, să te trezești cu apa până la faruri, încearcă să parchezi mașina într-un alt loc, eventual undeva mai sus. Poți opta pentru trotuar, dacă există locuri de parcare, sau, de ce nu, pentru o stradă în rampă.

3. Evită parcarea de lângă parcuri

De obicei, arborii care cad se află pe lângă parcuri, iar sfatul nostru este să nu parchezi mașina în apropierea acestora. Șansele să te trezești cu un copac sau cu niște crengi mai mari pe mașină sunt destul de mari. De obervat că, de regulă, unde sunt parcuri nu există clădiri înalte, care au avantajul de a reduce intensitatea vântului, ceea ce face ca vijelia să fie și mai puternică. Poate că nu ai ghinionul de a-ți cădea un copac pe mașină, însă mulți copaci au coroana plină de crengi uscate, care parcă abia așteaptă să cadă și să-ți spargă parbrizul.

4. Acoperă mașina

Când vine vorba de protejarea autovehiculului de grindină, cea mai bună metodă o reprezintă prelata clasică. Unele prelate sunt confecționate special pentru anumite modele, astfel că se mulează perfect pe caroserie, iar asta reprezintă, în mod evident, un avantaj. În cazul în care nu dispui însă de-o husă, ce poți face este să acoperi parbrizul și luneta cu covorașele din interiorul mașinii. Nu contează că sunt făcute din textile sau din cauciuc.

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...