Cum a murit omul de radio Călin Gheorghe, la doar 46 de ani. ”A intrat și dus a fost”

Rădulescu Valentin 26.07.2020, 18:48

Călin Gheorghe, unul dintre cei mai iubiți oameni din radioul Românesc, s-a stins din viață la vârsta de 46 de ani. Vestea a venit ca un șoc mai ales pentru ascultători, care nu se așteptau ca acesta să plece așa de repede dintre noi. Cum s-a întâmplat totul?

Călin Gheorghe s-a stins din viață la 46 de ani

Călin Gheorghe era unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni al radioului din România. Acesta se afla la vârsta de doar 46 de ani, atunci când s-a stins din viață în locul lui preferat, plaja Corbu. În dimineața de sâmbătă, 25 iulie, Călin se afla în apă atunci când a început să i se facă rău, iar la ora 10:18, a venit o alertă de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, care a anunțat că o persoană a fost scoasă din apă, inconștiență. Pentru salvarea lui a intervenit inclusiv și un elicopter SMURD și șenilata de prim-ajutor din Corbu. Din păcate însă, o oră mai târziu, realizatorul de la radio a fost declarat decedat, chiar dacă s-a respectat în totalitate protocolul de resuscitare.

„Am fost solicitaţi să intervenim pentru salvarea unei persoane, de sex masculin, pe plaja Corbu. Din primele informaţii, bărbatul este resuscitat.

Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de medici, bărbatul a fost declarat decedat“, a comunicat ieri Anamaria Stoica, purtătoare de cuvânt ISU Constanța.

Cum a murit omul de radio Călin Gheorghe, la doar 46 de ani. ”A intrat și dus a fost”
Cum a murit omul de radio Călin Gheorghe, la doar 46 de ani. ”A intrat și dus a fost”

Vestea a venit ca un șoc

Vestea că realizatorul de la radio a murit, a venit ca un șoc mai ales pentru ascultători. Aceștia îl iubeau pe Călin Gheorghe, care avea o voce extraordinară și îi delecta pe oameni cu subiecte și informații de calitate. Acesta s-a născut în aprilie 1974 și a fost una dintre vocile plăcute de la radio ProFM, Radio Guerrilla, Seven și Europa FM. De astfel, mai mulți colegi, dar și posturile radio, i-au dedicat melodii și au spus câteva cuvinte despre regretatul Călin Gheorghe.

„Călin Gheorghe se afla cu rulota la mare, la Corbu. Ieri-dimineaţă, a intrat în apă şi dus a fost. Infarct. A murit în locul unde i-ar fi plăcut să îmbătrînească. N-a mai apucat. A fost un om bun şi blînd, cu o voce gravă, al cărei timbru a ajuns acum pe o carte poştală pe care cineva a expediat-o mult prea devreme dincolo. Drum lin, Călin!”, a spus Iulian Tănase.

Urmăriți Impact.ro și pe