Creierul uman pierde tot mai mult din volum. Ce au descoperit oamenii de știință

Stan Filon 28.04.2022, 08:57
Creierul uman pierde tot mai mult din volum. Ce au descoperit oamenii de știință

Vești proste pentru omenire! Creierul uman a pierdut, în decurs de trei milenii, nu mai puțin de 10 la sută din dimensiunile sale. Oamenii de știință au tot încercat să afle de ce s-a micșorat volumul creierului uman, însă nimeni nu a venit cu un răspuns clar, până acum. Se pare că cercetătorii americani au găsit totuși o explicație pentru acest lucru, iar pentru asta au comparat oamenii cu furnicile.

De ce creierul uman pierde tot mai mult din volum

În urmă cu 20.000-30.000 de ani, omul de Cro-Magnon și Homo sapiens aveau printre cele mai mari creiere cunoscute pe pământ, însă în urmă cu aproximativ 3.000 de ani, în timpul actualei ere geologice, a Holocenului, dimensiunea creierului uman a început să se diminueze. Mai exact, de la un volum de 1.500 de centimetri cubi, volumul s-a diminuat până la aproximativ 1.350 centimetri cubi. Cu alte cuvinte, oamenii au pierdut aproximativ 10 la sută din volum, o pierdere echivalentă cu o minge de tenis. Cu toată tehnologia de care omenirea dispune, cerctătorii nu au putut veni cu un răspuns clar pentru această situație, până acum.

De curând, o echipă de biologi, antropologi și specialiști în neuroștiințe de la universitățile Dartmouth și Boston din Statele Unite ale Americii a venit cu o explicație, iar rezultatul cercetărilor au fost publicate pe platforma științifică Frontiers in Ecology and Evolution. Aceștia au comparat oamenii cu furnicile. Mai exact, ei spun că diminuarea volumului creierului nostru a fost cauzată de utilizarea inteligenței colective în societățile umane.

De ce creierul uman pierde tot mai mult din volum
De ce creierul uman pierde tot mai mult din volum

Oamenii, comparați cu furnicile

„Oamenii trăiesc în grupuri sociale în care mai multe creiere contribuie la apariția inteligenței colective”, spun ei. Prin urmare, micșorarea creierului ar putea fi legată de schimbul de cunoștințe și de luarea deciziilor la nivel de grup.

Aceștia au studiat furnicile și au ajuns la concluzia că acestea au în comun cu oamenii aspecte legate de viața socială, cum ar fi luarea deciziilor colective, diviziunea muncii și producerea hranei. Oamenii de știință au pornit de la principiul că aceste asemănări ar putea indica în general ce factori pot influența schimbările în dimensiunea creierului uman.

Inteligența nu ține de volumul creierului

Au fost studiate dimensiunea creierului furnicilor și consumul de energie al acestora. În acest fel, oamenii de știință au înțeles că inteligența colectivă și diviziunea muncii au jucat un rol important în variația dimensiunii creierului. Dimensiunea creierului furnicilor scade atunci când acestea împărtășesc cunoștințe și se specializează într-o sarcină individuală. Creierul consumă mai puțină energie dacă are mai puține cunoștințe de stocat și trebuie să facă doar o sortare simplificată a informațiilor colectate. Prin urmare, creierul nu mai trebuie să fie la fel de mare ca în trecut la furnici, iar acest lucru se poate întâmpla și la oameni.

Veștile bune sunt următoarele: scăderea creierului în volum nu înseamnă că oamenii sunt mai puțin inteligenți. Potrivit unui studiu științific internațional din 2015, conexiunea adecvată a materiei albe și a materiei cenușii este mult mai importantă decât masa cerebrală în sine.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...