Constantin Budescu, la un pas să semneze contractul cu Petrolul. Metoda inedită prin care va fi plătită noua vedetă a echipei din Ploiești

Sorin Barbu 19.05.2022, 14:45

Constantin Budescu nu se gândește la retragere, după accidentarea gravă de acum șase săptămâni, și este foarte aproape să semneze un contract cu Petrolul. Oficialii formației din Ploiești au confirmat pentru playsport.ro această informație. Jurnaliștii au aflat și metoda inedită prin care va fi plătit jucătorul de un club care are mari probleme financiare.

Constantin Budescu negociază cu Petrolul și va semna contractul în câteva zile

Constantin Budescu se pregătește de o nouă aventură în Liga 1. Deși se află în perioada de recuperere după operația de la tendon, jucătorul este foarte aproape să semneze un contract pe un an, cu drept de prelungire pentru încă unul, cu Petrolul, formația despre care a spus mereu că va fi ultima din carieră. Informația a fost confirmată de președintele clubului. „Da, e adevărat, am discutat deja, ambele părți ne dorim colaborarea. Rămâne să stabilim sub ce formulă. Sunt optimist că vom bate palma”, a declarat Costel Lazăr în exclusivitate pentru playsport.ro.

Budescu a fost la petrecerea Petrolului, de acum câteva zile, arătând că nu se gândește la retragere și că își dorește să semneze cu această echipă.

„Trebuie să nu mai pot să merg ca să nu mai joc. În rest, am jucat cu toate nenorocirile, injecții, antiinflamatoare. În principiu, cam șase luni de zile va mai dura până când voi reveni pe teren.

Pentru mine este prima accidentare mai gravă, dar o să trec peste aceste momente, cu siguranță”, declara Budescu pentru as.ro la începutul lunii mai.

Playsport. ro mai scrie că oficialii clubului din Ploiești își asumă un risc foarte mare. Gruparea are datorii destul de mari, de peste un milion de euro și rămâne de văzut dacă își va permite să semneze un contract cu un jucător pe care va conta doar din luna decembrie.

De altfel și antrenorul Nae Constantin spunea că dacă problemele cu banii nu se rezolvă se gândește să nu mai rămână la echipă. „Nu vreau să mă înjure lumea după trei etape”, sublinia tehnicianul în urmă cu circa o săptămână.

Ce salariu va avea Constantin Budescu la Petrolul

Constantin Budescu avea la FC Voluntari un contract de 12.000 de euro, dar la Petrolul va un contract ceva mai mic, valabil din momentul în care fotbalistul va fi apt să intre pe teren. Până atunci, „lupii” vor suporta o parte din cheltuielile tratamentului de recuperare.

„Vor să-i ofere maximum 10.000 de euro pe lună, bani care ar urma să fie achitați parțial de club, parțial de un om de afaceri apropiat Petrolului”, susțin sursele playsport.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe