Cetăţenii americani nu vor mai putea intra în Uniunea Europeană doar cu paşaportul. Programul în care vor fi nevoiţi să se înscrie

Redacția IMPACT 02.07.2022, 10:51
Cetăţenii americani nu vor mai putea intra în Uniunea Europeană doar cu paşaportul. Programul în care vor fi nevoiţi să se înscrie

Cetățenii americani care vor dori călătorească în Uniunea Europeană din spațiul Schengen nu o vor mai putea face doar cu pașaportul. Aceştia vor trebui să se înscrie în viitorul Sistem European de Informații și Autorizare privind Călătoriile (ETIAS – European Travel Information and Authorization System), dar și să plătească o taxă.

Cetăţenii din SUA nu mai pot intra doar cu paşaportul în UE

Uniunea Europeană a lansat noul sistem de informaţii și de autorizare privind călătoriile în spațiul european – ETIAS. Acesta va fi valabil cetăţenilor din ţările non-UE care acum pot intra în spațiul european fără viză, dar care vor trebui să obțină o autorizație de călătorie în prealabil, prin intermediul unei cereri online. De asemenea, vor plăti o taxă de 7 euro.

Astfel, doar după parcurgerea acestei etape, americanii vor putea intra în ţările europene. Prevederea, care va intra în vigoare în luna mai 2023, este similară cu Visa Waiver din SUA şi se va aplica persoanelor din peste 60 de state. VEZI AICI LISTA COMPLETĂ A ŢĂRILOR!

„Trebuie să ştim cine ne trece frontierele externe. ETIAS va furniza informaţii prealabile despre persoanele care călătoresc înainte ca ele să ajungă la frontierele UE, pentru a identifica riscurile în materie de securitate sau de sănătate”, a declarat Ylva Johansson, comisar european pentru afaceri interne.

Este important de ştiut că autorizația de călătorie este valabilă pentru o perioadă de trei ani sau până la sfârșitul perioadei de valabilitate a documentului de călătorie înregistrat în timpul introducerii cererii, oricare dintre acestea survine mai întâi.

Cetăţenii americani nu vor mai putea intra în Uniunea Europeană doar cu paşaportul
Cetăţenii americani nu vor mai putea intra în Uniunea Europeană doar cu paşaportul

Zeci de milioane de persoane intră anual în UE fără viză

Informațiile vor fi prelucrate cu bazele de datele ale UE și ale Interpolului iar cererea va fi eliberată automat şi rapid în cazul în care nu sunt motive pentru a fi refuzată.

„Cel puţin 30 de milioane de persoane se deplasează în fiecare an în UE fără viză, şi nu ştim mare lucru despre ele. ETIAS va acoperi acest gol pentru că va cere o verificare a istoricului”, a mai spus eurodeputatul Jeroen Lenaers.

Urmăriți Impact.ro și pe