Ce trebuie să pui în mămăligă pentru un gust special. Ingredientul folosit doar de bucătării pricepuţi

Ana Anitoiu 13.06.2022, 10:40
Ce trebuie să pui în mămăligă pentru un gust special. Ingredientul folosit doar de bucătării pricepuţi

Dacă vrei să ai un rezultat spectaculos și nu doar unul obișnuit atunci când faci mămăligă, trebuie să știi care este ingredientul suplimentar folosit în rețetă doar de bucătarii pricepuți. Detaliul de care țin ei cont duce la un cu totul alt nivel gustul acestui preparat extrem de popular în bucătăria românească.

Cum se face corect mămăliga

Mămăliga nu lipsea de pe masa românilor din generațiile trecute. Era consumată în loc de pâine, lângă feluri de mâncare tradiționale, cu lapte sau în cea mai populară combinație din prezent – cu brânză și smântână.

Deși pare ușor de pregătit, există câteva reguli în modul de preparare, astfel încât mămăliga să iasă gustoasă și să nu aibă cocoloașe. Prima dintre reguli este ca imediat după ce ai pus apa la fiert să adaugi un praf de sare și să presari un praf de mălai.

Apoi, nu trebuie să aștepți până când apa clocotește, ci să încerci să anticipezi momentul în care va începe să fiarbă și să torni mălaiul în ploaie exact înainte. Trebuie să amesteci încontinuu cu un tel, astfel încât să nu se formeze cocoloașe.

Ce trebuie sa pui in mamaliga pentru un gust special
Mamaliga, mai gustoasa cu un ingredient special. Foto: unsplash.com

Ce ingredient folosesc bucătarii pricepuți atunci când fac mămăligă

Dacă vrei să duci mămăliga la un alt nivel în privința gustului și texturii, poți folosi ingredientul utilizat de bucătarii pricepuți. Mai exact, să pui la fiert lapte în loc de apă. Recomandarea, în acest caz, rămâne aceeași – să amesteci pe tot parcursul fierberii mălaiului, ca să nu riști ca acesta să rămână crud sau să se lipească.

Un alt ingredient pe care îl poți folosi atunci când faci mămăligă este o lingură cu unt, la final, după ce închizi aragazul. În acest fel, preparatul va deveni mai cremos și mai gustos.

Cât trebuie să fiarbă mămăliga

Pe de altă parte, cel mai important ingredient dacă vrei să faci cea mai bună mămăligă este răbdarea. Mălaiul trebuie să fiarbă aproximativ 30 de minute. Atenție! Mălaiul de țară trebuie să fie lăsat la fiert cam cu 10-15 minute în plus față de cel din comerț.

În cele din urmă, bucătarii recomandă să scoți mămăliga pe un tocător de lemn. Acesta nu împiedică aburii să se ridice, așa cum s-ar întâmpla în cazul unei farfurii din sticlă sau porțelan. Mai mult, tocătorul absoarbe excesul de apă.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...