Ce spune Răzvan Simion despre relaţia pe care a avut-o cu Lidia Buble. „Am înțeles că etapa trebuia să existe”

Badea Violeta 03.12.2021, 16:13

Răzvan Simion și Lidia Buble au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de vedete din țara noastră. Povestea lor de iubire a început după ce prezentatorul TV a divorțat de fosta lui soție, Diana. Separarea a avut loc în urmă cu șase ani după 15 ani de căsnicie. La vremea aceea, mulți au speculat că motivul l-a reprezentat Lidia Buble, dar și relația cu solista s-a încheiat prost. Ulterior, vedeta de la Antena 1 s-a cuplat cu Daliana Răducan. Recent, matinalul a vorbit cu sinceritate despre relația pe care a avut-o cu îndrăgita cântăreață.

Răzvan Simion, despre relația cu Lidia Buble

Răzvan Simion și Diana au divorțat în anul 2015. La scurt timp după această separare, prezentatorul TV s-a afișat la brațul Lidiei Buble. În anul 2020, după o relație de mai bine de cinci ani, cei doi au decis să se despartă. Cei doi au precizat că separarea este de comun acord și că pentru amândoi este cea mai bună decizie.

Între timp, cei doi și-au refăcut viețile. Matinalul s-a cuplat cu arhitecta Daliana Răducan, iar solista s-a afișat cu actorul Harlys Becerra. Invitat în podcastul lui Damian Drăghici, Răzvan Simion a declarat că nu regretă relația pe care a avut-o cu Lidia Buble. El a precizat că această etapă trebuia să existe în viața sa.

„Eu sunt recunoscutor până la Dumnezeu tuturor femeilor care au trecut prin viața mea, de la care am avut lucruri de învățat, am înțeles că etapa trebuia să existe, lovitura de pragul de sus sau treptele au fost acolo legate cumva de energia feminină echilibrată în fiecare dintre noi. Am înțeles și dezechilibrele pe care le-am avut și pe care le-am produs”, a spus Răzvan Simion.

Razvan Simion a vorbit despre relatia cu Lidia Buble
Razvan Simion a vorbit despre relatia cu Lidia Buble

„Mi-am asumat un risc”

După despărțirea de Lidia Buble, Răzvan Simion s-a cuplat cu Daliana Răducan. Cei doi sunt împreună de un an de zile și par o pereche extrem de sudată. Mai mult, matinalul de la Antena 1 i-a făcut cunoștință iubitei sale și cu cei doi copii pe care-i are din fostul mariaj, iar bruneta se înțelege de minune cu Ianca și Tudor.

„Pentru mine, relația cu o persoană publică a fost ca o sabie cu două tăișuri. Meseria mea presupune o anumită conduită, iar eu mi-am asumat un risc. Am avut încredere în mine, în Răzvan, în noi și în cei care ne privesc.  Adevărul se simte, nu trebuie pus pe masă.”,  a povestit Daliana Răducan, citată de Viva.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...