Ce se întâmplă cu trupul unui astronaut după ce moare în spațiu

Expedițiile spațiale cu echipaje dincolo de orbita Pământului sunt un subiect de mare interes mai cu seamă după sfârșitul erei programului american Apollo. Agențiile și entitățile private care intenționează să exploreze aceste imensități necunoscute ale Universului se văd nevoite să ia în considerare noi forme de potențiale necazuri.

Programele spațiale se înmulțesc văzând cu ochii. Lumea în general, oamenii de știință vor să intre în posesia cât mai multor informații și răspunsuri despre locuri ale cerului la care visează de mult și care până acum i-au fost inaccesibile. Unele dintre ele, și nu puține, rămân învăluite în necunoscut. Există și întrebări bioetice legate de aceste călătorii ale temerarilor exploratori ai infinitului cosmic.

Washington, 24 iulie 1969

Ne aflăm la Washington în 24 iulie 1969. Evenimente tragice sunt pe cale să fie făcute publice. Președintele Richard Nixon stă în fața reporterilor adunați pe peluza din fața Casei Albe. Tensiunea este vădită. O tăcere macabră, rău prevestitoare s-a instalat peste public.

Soarta a vorbit: oamenii care au mers pe Lună să o exploreze vor rămâne pe astrul nopții și se vor odihni acolo în pace , începe el. Acești oameni curajoși știu că nu pot spera să fie salvați. Dar ei mai știu și că sacrificiul lor constituie o formă de speranță pentru omenire.

Fraza de mai sus deschide discursul care ar trebui să comemoreze moartea lui Neil Armstrong și „Buzz” Aldrin după prima aselenizare a omului. Scris la începutul anului 1969 de William Safire, acest recviem a fost pregătit ca o soluție de rezervă pentru curajoșii aventurieri ai misiunii gestionate de NASA (Apollo 11), ce viza primul pas uman pe suprafața satelitului natural al Pământului. Era într-adevăr foarte probabil ca astronauții să rămână blocați pe Lună, la îndemâna morții.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Din fericire, discursul în cauză nu a fost niciodată rostit și nici făcut public, deoarece dezastrul nu a mai avut loc.

Recorduri în spațiu care ar duce la boli cu sfârșit letal

Astronauții petrec deja perioade lungi pe Stația Spațială Internațională – recordul este de aproape 438 de zile, deținut de un cosmonaut rus la mijlocul anilor 1990.

Astronautul Scott Kelly a început în 2016 cea mai lungă misiune a unui american în spațiu. A durat un an. O călătorie dus-întors pe Marte s-ar întinde pe o perioadă de 14 luni (fără a socoti timpul petrecut pe planetă). Ideea este că nicio altă navă spațială lansată de pe Pământ nu ar putea, deocamdată, recupera un astronaut bolnav sau decedat.

Probabil că un om nu va pune piciorul pe Marte în următorii 15 sau 20 de ani, însă cei responsabili cu pregătirea primelor misiuni studiază deja întrebările metodologice și etice pe care cu siguranță le ridică o astfel de călătorie.

Întrebarea este cum ar face față membrii unui echipaj astronomic morții unui coleg într-o deplasare pe distanță lungă, cât de mult depășesc prerogativele misiunii siguranța individuală a unui astronaut. Pe Marte, ar fi acceptabil să transformăm cadavrele coloniștilor într-un amestec de substanțe minerale?

Dacă NASA află că o misiune este pe cale să se transforme într-o nenorocire, ar trebui să informeze membrii echipajului? Acestea sunt doar o mică parte dintre întrebările la care va trebui să se răspundă înainte de lansarea unor noi provocări spațiale.

Paul Root Wolpe și studiile sale

Profesor la Universitatea Emory și specialist în bioetică la Administrația Națională Aeronautică și Spațială americană, Paul Root Wolpe studiază o întreagă suită de probleme legate de călătoriile în spațiu, inclusiv agonia și moartea în condiții de imponderabilitate.

Teoretic, gestionarea deceselor extraterestre nu ar trebui să fie cu mult diferită de cea din cele mai îndepărtate părți ale planetei noastre, cum ar fi Antarctica sau Deșertul Atacama (Chile), ambele fiind folosite ca zone de cercetare de către specialişti în domeniul aerospațial.

Dar, potrivit lui Paul Root Wolpe, există încă o dificultate fundamentală privitoare la moartea în Univers. Anume, responsabilitățile restului echipajului pentru cel fără ființă. Dacă un coleg ar muri la șase luni după lansarea unei misiuni marțiene, ceilalți vor trebui să-i depoziteze cadavrul în condiții speciale.

Înmormântarea ecologică

Se sugerează integrarea unui tip de mausoleu în arhitectura navelor spațiale, însă costul acestuia ar fi unul prohibitiv. Astăzi, fiecare kilogram trimis pe orbită de către o agenție spațială costă aproximativ 10.000 de dolari. Așadar, simpla prezență a sicrielor la bord ar reprezenta o cheltuială de câteva milioane de dolari.

De asemenea, trebuie să se țină cont de impactul pe care l-ar putea avea această utilizare, cel puțin morbidă, dar și emoțională, a spațiului din cabină asupra astronauților.

Totuși, NASA a încercat să găsească o soluție la problema depozitării trupurilor în spațiu. Într-un studiu de concept din 2005, agenția i-a cerut firmei Promessa (o companie suedeză specializată în soluții funerare ecologice) să vină cu propuneri în proiectarea unui astro-sicriu care economisește spațiu. Rezultatul se numește „Body Back”, care este mai mult sau mai puțin un sac de dormit construit din material Gore-Tex.

„The Body Back” utilizează înmormântarea ecologică, un proces inventat de biologul Susanne Wiigh-Mäsak, fondatorul societății încă din 2001, pentru a-și exploata conceptul. Procesul de transmitere a fost ușor modificat pentru ca „Body Back” să poată satisface cerințele călătoriilor în spațiu, însă ideea centrală este respectată.

În primul rând, corpul este plasat într-o pungă etanșă și este expus la temperaturile de îngheț ale spațiului. Pe Pământ, corpul este scufundat în azot lichid, la aproape -200 de grade Celsius.

După aproximativ o oră, trupul este readus în cabină prin intermediul compartimentului de aer și este inițiată vibrația de înaltă frecvență. Acesta va destructura corpul, reducându-l la o pulbere fină. Odată deshidratat, “praful” organic cântărește în jur de 20 de kilograme. Este apoi plasat într-un recipient de construcție specială.

Potrivit lui Susanne Wiigh-Mäsak, „Body Back” ar putea fi găsit la bordul misiunilor marțiene peste câteva decenii. Tot ea afirmă că procesul va trebui perfecționat înainte de a putea fi instalat la bordul navelor spațiale.

A fost la latitudinea NASA să sugereze diferite modalități de a adopta metoda la nivel spațial, dar nu au fost niciodată atât de multe detalii, explică antreprenorul menționat, continuând: Dacă acest proiect ar deveni realitate, va trebui să studiem problema până la cel mai neînsemnat amănunt împreună cu o echipă de ingineri. Vor apărea tot mai multe provocări de depășit, sunt sigură.

Oricât de macabru ar părea, procesul în sine rămâne singurul mijloc de a trata cadavrele într-un mod omenesc în spațiu. Este posibil ca lumea să se întrebe despre necesitatea reală a unui asemenea proces. De ce nu este atașat trupul pur și simplu de nava cosmică? Wiigh-Mäsak spune că o astfel de metodă ar ridica o serie de probleme – prima dintre ele fiind că nu ar mai rămâne nimic după intrarea în atmosfera Pământului din cauza arderii.

Deschiderea trapei

Cea mai frecventă sugestie pe tema cadavrelor este aceea de a le trimite în Cosmos, precum cea a doctorului Frank Poole, din romanul SF, „2001: O odisee spațială”. Dar, ar fi o problemă, așa cum au menționat designerii Body Back (Karin Tjerrild Lund și Mikael Ploustrup), o directivă ONU interzice aruncarea „deșeurilor” în spațiu, inclusiv cadavrele, chiar dacă astronautul însuși și-a exprimat această dorință în timpul vieții. Cel puțin la nivel teoretic, rămășițele umane s-ar putea lovi de alte nave spațiale.

Aici ca și acolo departe

Astronauții lasă în urmă prieteni, soții, părinți, copii; își riscă viața explorând necunoscutul pentru binele omenirii, prin aportul lor la dezvoltarea științei. Ca atare, experiența pierderii unei persoane dragi și procesul funebru care urmează nu diferă în spațiu față de cel pământean.

Un motiv în plus pentru a acorda o atenție deosebită impactului cu neființa (prezent și iminent) în călătoriile extraterestre.

(surse: quebecscience.qc.ca, soundcloud.com)