Ce se întâmplă cu pacienții cu forme ușoare de Covid-19. Guvernul a făcut anunțul oficial

Ana Anitoiu 23.10.2020, 13:11
Ce se întâmplă cu pacienții cu forme ușoare de Covid-19. Guvernul a făcut anunțul oficial

Guvernul a făcut un anunț oficial în privința pacienților cu forme ușoare de Covid-19 și a asimptomaticilor, pentru a reduce presiunea de pe sistemul sanitar de urgență.

Ce se întâmplă cu pacienții care au forme ușoare de Covid-19

Potrivit unui proiect de urgență ce a fost adoptat joi de Guvern, pacienţii cu coronavirus care sunt asimptomatici și cei care au forme uşoare de COVID-19 vor fi monitorizați de către medicii de familie. Aceștia vor primi câte 105 lei pentru fiecare astfel de pacient.

„Practic, pacienţii infectaţi cu coronavirus, pacienţii asimptomatici vor fi monitorizaţi şi asistaţi medical de către medicii de familie, iar, în această privinţă, medicii de familie vor avea posibilitatea, potrivit acestei ordonanţe de urgenţă, să deconteze aceste prestaţii medicale în sumă de 105 lei pe caz din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, a spus Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului.

Plata medicilor de familie cu cei 105 lei pentru fiecare pacient se va face pe baza unui contract distinct, de natură civilă. Contractul va fi încheiat de reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale în cadrul căruia medicul de familie își desfășoară activitatea cu casa de asigurări de sănătate.

Banii pentru serviciile de monitorizare se vor acorda de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Sănătății, prin transferuri către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Ce se intampla cu pacientii cu forme usoare de Covid-19. Guvernul a facut anuntul oficial
Ce se intampla cu pacientii cu forme usoare de Covid-19. Guvernul a facut anuntul oficial

Medicii de familie vor putea elibera bilete pentru concedii medicale

În plus, proiectul de urgență adoptat de Guvern arată că medicii de familie vor putea elibera biletele necesare pentru concediile medicale.

Astfel, pacienţii nu vor mai trebui să meargă la spitale pentru a face radiografii şi pentru a primi certificatele medicale ce să ateste îmbolnăvirea lor de COVID-19 şi perioada de izolare ce le-a fost indicată.

”A fost reglementat cadrul legal pentru posibilitatea instituirii măsurii izolării la domiciliu sau la locaţia declarată, cu acordul persoanelor sau, în lipsa acestuia prin decizii ale direcțiilor de sănătate publică, până la confirmarea bolii infectocontagioase prin investigații paraclinice specifice, a persoanelor cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigații paraclinice specifice, în cazul în care, conform definiției de caz, persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive sau prezintă simptome care nu necesită izolarea într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare”, a transmis Ministerul Sănătății.

Femeie cu masca de protectie.
Femeie cu masca de protectie.

În plus, pacienții trebuie să se izoleze la domiciliu sau la locaţia declarată, dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus.

”Persoanele au obligația informării medicului de familie în vederea monitorizării stării de sănătate, în situația în care acceptă măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată.

Medicii de familie vor asigura monitorizarea stării de sănătate a pacienților până la confirmarea infecției cu o boală infectocontagioasă, precum și după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigații paraclinice specifice, în cazul în care persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive definiției de caz.

Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie care au luat în evidenţă și au monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii și durata monitorizării.

Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, iar în urma investigațiilor paraclinice specifice nu s-a confirmat diagnosticul de boală infectocontagioasă, medicul de familie acordă concediu medical pentru carantină pe baza documentului eliberat de către direcția de sănătate publică și pentru perioada înscrisă în acesta”, a mai transmis Ministerul Sănătății.

Totodată, în cazul persoanelor pentru care direcțiile de sănătate publică au emis documente referitoare la izolarea la domiciliu sau la o locație declarată, medicul de familie trebuie să acorde certificatele de concediu medical, pe baza acestor documente, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență.

Guvernul a aprobat și suplimentarea cu 570 milioane de lei a bugetului Ministerului Sănătăţii. Suma de 65 de milioane de lei va fi folosită de pentru cumpărarea medicamentului Remdesivir.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...