În ultimul an, Libanul s-a confruntat cu lipsa de combustibil. Această problemă a dus la închiderea a celor mai mari două centrale electrice, care împreună furnizează 40% din electricitatea țării. Închiderea lor a lăsat țara în beznă sâmbătă, 9 octombrie.
Libanul traversează o criză economică încă din anul 2019. Mai mult, această țară se confruntă și cu lipsa de combustibil. Aceste două mari probleme au lăsat jumătate din populație în sărăcie, au prăbușit moneda națională și au lăsat țara în beznă.
Sâmbără, 9 octombrie, cele mai mari două centrale electrice din Liban, Deir Ammar și Zahrani, s-au închis a declarat un oficial guvernamental pentru Reuters.
„Rețeaua de energie libaneză s-a oprit complet din funcționare astăzi la prânz și este puțin probabil să funcționeze până luni sau în următoarele zile”, a precizat un oficial pentru sursa citată mai sus.
Amintim că până să se oprească de tot curentul, populația primea doar două ore de curent electric pe zi. Din fericire, problema s-a remediat dumincă, mult mai repede decât se anunțase inițial. Cu toate astea, locuitorii din Liban primesc curent electric tot două ore pe zi, iar oamenii sunt nevoiți să apeleze la soluții extrem de costisitoare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Unii și-au pierdut complet răbdarea. Al Jazeera a notat că în orașul Halba au avut loc proteste în fața clădirii companiei naționale de electricitate, iar în orașul Tripoli oamenii au blocat străzile și au ars cauciucuri.
Majoritatea libanezilor folosesc generatoare individuale de electricitate, însă mulți nu și le mai permit nici pe acestea pentru că folosirea lor este destul de costisitoare din cauza lipsei de motorină. Astfel, tot mai mulți oameni apelează la lumânări sau lămpi solare. Mărturiile locuitorilor din Liban sunt cutremurătoare.
„Sunt bolnav cronic și am nevoie de medicamente pentru a rămâne în viață. Însă ele nu mai sunt de găsit. Mi s-a spus că pot găsi medicamentul de care am nevoie în Beirut, dar la un preț dublu”, a spus un localnic, citat de BBC.
„Nu avem curent, nu avem apă, nu avem nimic. Ne-am strâns aici pentru că în case stăm în beznă”, a mărturisit o femeie pentru aceeași sursă citată.
„Libanul are nevoie de aproximativ 3.600 de megawați. În prezent producem 700 de megawați. Deci, un ajutor ar fi substanțial”, a mai adăugat un oficial al Libanului.