Ce s-a întâmplat cu Zarug, la Asia Express. I-a rugat pe cei din producție să intervină de urgență

Iancu Andreea, Alexandru Puiu 06.10.2021, 11:13
Ce s-a întâmplat cu Zarug, la Asia Express. I-a rugat pe cei din producție să intervină de urgență

Echipa formată din Lorelei și Zarug a trecut prin momente dificile la Asia Express într-o ediție recentă a emisiunii, după ce concurentul i-a rugat pe membrii din producție să intervină de urgență. Totul s-a petrecut în drum spre plaja Oludeniz, acolo unde Irina Fodor, gazda reality-show-ului aștepta toate echipele. Din păcate, Zarug a întârziat ajungerea la steagul Asia Express din cauza unor probleme.

Zarug, apel de urgență la Asia Express. Ce s-a întâmplat cu concurentul în timpul unei misiuni

Echipele de la Asia Express se confruntă cu provocări la fiecare misiune, având de îndurat condițiile dificile de pe drum, cărând ghiozdanele imense prin soare, alergând de la o probă la alta și făcând autostopul ore întregi. Toate acestea își spun cuvântul, iar cel care a resimțit din plin tensiunea competiției a fost Zarug, colegul de echipă al lui Lorelei, care a apelat de urgență la echipa de producție după ce i s-a făcut rău în timpul unei misiuni. Acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Zarug a rămas fără puteri chiar în momentul în care cerea ajutor unor oameni aflați la o terasă, pe care îi ruga să îi îndrume către plaja unde trebuiau să se întâlnească cu Irina. Aceștia au refuzat, iar concurentul a început să se simtă rău, fără însă a renunța la umorul său caracteristic.

N-ați vrea să aveți milă de niște proști și să ne duceți la plajă pentru un concurs? Vă rugăm! E o emisiune TV. Dacă nu ne ajutați va trebui să mergem pe jos și să murim pe drum. O să ne aveți pe conștiință, a zis concurentul, obosit.

Ce s-a intamplat cu Zarug, la Asia Express. I-a rugat pe cei din productie sa intervina de urgenta
Zarug a trecut prin momente grele la Asia Express

Concurentului i s-a făcut rău în urma unui episod de hipertensiune

Zarug a început să se resimtă în timpul misiunii, recunoscând ulterior că s-a confruntat cu amețeli și dificultăți de respirație, astfel că a apelat la ajutorul unui medic, care l-a consultat și i-a oferit îngrijiri până când concurentul s-a refăcut.

Începuseră să îmi țiuie urechile, să amețesc, să simt că nu pot respira și bineînțeles că toate semnele astea din familie știu că nu sunt bune deloc, fapt pentru care am pus mâna pe telefonul de urgență și am chemat un doctor. Am o urgență, vreau doctorul! Mi se învârte capul!, a zis concurentul.

Starea de rău a lui Zarug ar fi fost cauzată de o tensiune arterială crescută. În tot acest timp, Lorelei i-a fost alături și a așteptat ca al său coleg să se simtă mai bine.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...