Ce pensie are Tudor Gheorghe: “Sunt unul dintre cei mai bogați români”. Suma pe care o încasează lunar artistul
Tudor Gheorghe, unul dintre cei mai apreciați artiști din România, a dezvăluit cât câștigă ca pensionar în România. Artistul și-a câștigat aproape toată viața veniturile din lumea artistică, pe care a îmbrățișat-o cu mare drag. Iată ce venituri lunare are actorul, muzicianul și compozitorul Tudor Gheorghe.
Cât câștigă Tudor Gheorghe în calitate de pensionar
Într-o lume în care foarte mulți artiști se plâng ba de salariile mici, ba de pensiile de mizerie, Tudor Gheorghe (70 de ani) încearcă să vadă partea plină a paharului. Acesta se consideră un om foarte bogat, însă nu din punct de vedere material, ci spiritual. Cât despre valoarea pensiei, acesta a spus că se ridică la valoarea de 2.000.
„Sunt unul dintre cei mai bogați români, dar nu în lucruri materiale. Nici casa nu e pe numele meu. Practic, nu am nimic. Am construit casa cu fiul meu, el o va moșteni, ca să nu mai umblăm cu succesiuni și cu alte prostii. Sincer, nici nu știu ce pensie am. Vreo 2.000 de lei, ca artist, e destul de mult, nu?”, a declarat Tudor Gheorghe într-un interviu acordat pentru revista Taifasuri.
Tudor Gheorghe și-a injectat heroină
Meseria de actor mai cere uneori și sacrificii, așa a ajuns Tudor Gheorghe să-și injecteze heroină. Artistul a povestit că a vrut să vadă ce senzații trăiesc consumatorii de astfel de droguri, așa că nu a stat prea mult pe gânduri și s-a injectat. Totul a fost un simplu experiment, așa cum a declarat artistul. Actorul a recunoscut cu mâna pe inimă că toată povestea este cât se poate de adevărată. De asemenea, a precizat că în timpul experimentului a fost asistat de doi medici.
”Eu sunt actor la bază şi m-am gândit dacă o să joc vreodată rolul unui drogat. Am rugat doi medici în Long Island, lângă New York, şi mi-au injectat heroină. I-am rugat să mă filmeze în timp ce mă manifestam. Am fost civilizat. Am pupat mâna gazdei, Luiza, şi m-am dus la culcare”, a declarat Tudor Gheorghe.
Cât despre felul în care s-a simțit, actorul a spus că a văzut îngeri de argint care zburau în jurul lor, după care s-a culcat în cadă. Peste noapte a experimentat o sete acută însoțită de o poftă de dulciuri. A doua zi s-a confruntat cu dureri serioase de cap. Astfel, actorul a înțeles ce simt cei care consumă droguri, dar spune că nu mai vrea să treacă prin așa ceva niciodată.