Ce fel de relație au, de fapt, Smiley și Pavel Bartoș. S-a aflat adevărul. „Probabil ne-am sparge capul”

Andrei Simion 15.12.2022, 11:10
Ce fel de relație au, de fapt, Smiley și Pavel Bartoș. S-a aflat adevărul. „Probabil ne-am sparge capul”

Pavel Bartoș a dezvăluit ce fel de relație are, de fapt, cu Smiley, cu care colaborează de multă vreme pe micile ecrane. Actorul a precizat și din ce motiv îl invidiază pe cântărețul alături de care prezintă emisiunea „Românii au talent”.

Pavel Bartoș, despre ce fel de relație are cu Smiley

Pavel Bartoș a dezvăluit că Smiley îi este un prieten apropiat și că în ciuda faptului că lucrează împreună de multă vreme, prezentând emisiunea „Românii au talent” de 13 sezoane, nu s-au certat niciodată. Actorul a mai spus că deși au firi diferite, el și cântărețul se completează unul pe altul.

„El nu că este neapărat mai introvertit și eu mai extrovertit, dar ne completăm. Eu sunt mai dinamic, el mai pe ale lui. Acesta a fost meritul producătorului care ne-a descoperit. Este foarte important, în viață, în general, să te completezi.

Probabil că dacă am fi doi dinamici sau doi nebuni la fel, probabil că ne-am sparge capul, probabil că atunci ne-am certa. (…) La un moment dat am zis să ne certăm, doar de dragul de a bifa și chestia asta. Nu am putut, adică maxim suntem supărați că nu ne-a venit mâncarea la timp sau că nu a venit ce mâncare ne doream”, a spus Pavel Bartoș, pentru Ego.ro.

Motivul pentru care Pavel Bartoș îl invidiază pe Smiley

De asemenea, Pavel Bartoș a spus că atât el cât și Smiley sunt mari gurmanzi și că își invidiază prietenul, pentru că mănâncă mai multe decât el, inclusiv desert, fără să se îngrașe.

Pavel Bartoș a mai spus că Smiley nu îi este doar un partener de scenă de senzație, ci și un prieten extraordinar, și că sunt atât de apropiați încât familiile lor sunt înrudite. Cântărețul a botezat-o pe fiica cea mică a prezentatorului.

Actorul și prezentatorul Pavel Bartoș a spus că are relații de prietenie și cu Andreea Esca, Cabral, Răzvan Fodor, Adela Popescu și Alex Dima.

Urmăriți Impact.ro și pe