Ce a făcut Gheorghe Turda, de dorul soției. A uitat-o deja pe Nicoleta Voicu

Stan Filon 14.01.2021, 20:36
Ce a făcut Gheorghe Turda, de dorul soției. A uitat-o deja pe Nicoleta Voicu

Îndrăgitul interpret de muzică populară Gheorghe Turda a izbucnit în lacrimi, în direct, la televizor. Invitat la  emisiunea ”Showbiz Report”, artistul și-a deschis sufletul și a vorbit deschis despre pierderea soției sale, dar și ce gest a făcut chiar în seara de Revelion, în amintirea celei care i-a fost alături până în ultima ei clipă de viață.

Gheorghe Turda a izbucnit în lacrimi, la televizor

Gheorghe Turda este tot numai un zâmbet. De câte ori apare la emisiuni, artistul radiază de fericire, dar puțini știu drama care se ascunde după zâmbetul interpretului de muzică populară. Și-a pierdut partenera de-o viață, în urmă cu mai bine de 11 ani. I-a stat alături până în ultima clipă și a fost nevoit s-o vadă cum se chinuie.

A fost greu, dar cântărețul a trebuit s-o facă. Elisabeta, fostă balerină, a fost o femeie foarte frumosă și puternică. Suferea însă de mult timp de leucemie, iar boala aceasta i-a adus sfârșitul, într-un final. Soțul ei crede că s-a îmbolnăvit la Hiroshima.

Gheorghe Turda a izbucnit în lacrimi, la televizor
Gheorghe Turda a izbucnit în lacrimi, la televizor

Dorul de soția sa îl seacă

”În timpul unui turneu în Japonia, în 1987, soţiei mele, prim-balerină solistă a Ansamblului Rapsodia, i s-a declanşat o boală teribilă, leucemie cronică trombocitară. Acel turneu a fost extrem de solicitant, în 35 de zile am avut 32 de concerte şi foarte puţin timp de odihnă. În urma vizitei la Hiroshima a apărut boala, probabil din pricina climei şi a radiaţiilor care au persistat încă din 1945, chiar şi astăzi fiind urmări ale bombei atomice. Din păcate, după o luptă de mai bine de 20 de ani, Dumnezeu nu a mai vrut s-o ţină lângă mine. După moartea soţiei a trebuit să-mi continuu drumul vieţii, deşi nu a fost deloc simplu”, declara Gheorghe Turda pentru Taifasuri.

Acum, la 11 ani după moartea soției sale, Gheorghe Turda a dezvăluit ce a făcut de Revelion. Este, probabil, ca un ritual pe care îl face an de an, în amintirea soției sale. ”În noaptea de Revelion am aprins o lumânare în memoria soției și mi-am cântat ”La mulți ani”, a spus Gheorghe Turda, în cadrul emisiunii „Showbiz Report”, de la Antena Stars.

A încercat să-și refacă viața

Turda a încercat să-și refacă viața, însă mai mult s-a complicat, după ce a cunoscut-o pe interpreta Nicoleta Voicu, mult mai tânără decât el. Între ei există o diferență de vârstă de 23 de ani. Relația nu a mers. S-au certat, s-au împăcat, iar acum se pare că nici prieteni nu au rămas.

”Am avut și am pretenții de la ea că este o intelecuală, dar nu te poți coborî în halul ăsta de mahala, să dai din casă ce nu privește pe toată lumea. Nu mai comentez că devine periculoasă. Nu mă cobor la nivelul de mahala, viața mea să o discut prin presă. Revenirea a fost din partea amândurora pentru că și ea a simțit nevoia să mă revadă și eu, dar a doua zi după ce a fost o liniște frumoasă, a început să zgândăre și să reproșeze de niște relații de-ale mele pe care nu le am. Eu am prietene și prieteni pe Facebook, am sute de mii de oameni care mă apreciază și mă cunosc”, a spus Gheorghe Turda, în urmă cu ceva timp, la Antena Stars, despre Nicoleta Voicu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...