Câtă sare se pune la zacuscă? Secretul ca să iasă perfectă, de nota 10

Emanuela Pană 25.09.2023, 15:25
Câtă sare se pune la zacuscă? Secretul ca să iasă perfectă, de nota 10

Este sezonul în care ne bucurăm de prospețimea legumelor și de abundența roadelor din grădini, dar și perioada în care gospodinele pregătesc conservele pentru sezonul rece. Zacusca de vinete se află în topul celor mai consumate bunătăți pe parcursul zilelor lungi de iarnă – ușor de pregătit, cu un gust inconfundabil de legume coapte. Vezi câtă sare se pune la zacuscă, de fapt.  

Zacusca de vinete, cea mai bună rețetă 

Pregătită din timp de gospodine pentru iarna, zacusca este un preparat delicios, aromat și versatil, care umple cămările. Întrucât fiecare zonă a țării vine cu specificul ei, există o mulțime de rețete de zacuscă de vinete.  

Cu vinete și ardei, cu vinete și dovlecei, cu ciuperci, morcovi, gogoșari sau capia, zacusca de vinete are un gust bogat de legume coapte.  

Zacusca tradițională de vinete rămâne, însă, preferata celor mai mulți, fapt pentru care îți prezentăm, în continuare, o rețetă minunată de zacuscă de vinete, dar îți dezvăluim și mici trucuri pentru a obține cel mai gustos amestec de legume. 

Ingrediente: 

  • 4 kg vinete; 
  • 2 kg ardei capia; 
  • 1 kg ceapă; 
  • 1 l suc de roșii; 
  • 500 ml ulei; 
  • 3-4 frunze de dafin; 
  • sare, piper.  

Mod de preparare:  

  1. Se coc vinetele și ardeii pe o plită sau în cuptor (pe grătar, ar mai fi o variantă). După coacere, se pun vinetele la scurs într-o sită; 
  2. Se curăță vinetele de coajă, se taie în bucăți și se lasă, din nou, la scurs; 
  3. Se decojesc ardeii și se îndepărtează semințele și cotoarele, după care se taie în bucăți potrivite. Se păstrează sucul lăsat de ardei, întrucât acesta adaugă un gust delicios preparatului; 
  4. Se curăță ceapa și se toacă fin, iar apoi se adaugă într-un vas de dimensiuni potrivite cu ulei încins. Se lasă ceapa la călit până când devine transparentă și începe să se înmoaie; 
  5. Se adaugă ardeii tăiați și vinetele scurse bine și se amestecă; 
  6. Peste legumele înmuiate se adaugă sucul de roșii și frunzele de dafin; 
  7. Se condimentează cu sare și piper după gust și se amestecă bine toate ingredientele pentru a le omogeniza; 
  8. Se lasă zacusca să fiarbă la foc mediu până când se reduce și uleiul începe să se desprindă deasupra.  

Citește și: Cea mai bună reţetă de zacuscă de legume. Delicioasă și ușor de preparat

Câtă sare se pune la zacuscă, de fapt? 

Zacusca este delicioasă, sățioasă și ușor de gătit, însă multe gospodine se confruntă cu o problemă: pun ori prea multă ori prea puțină sare. Nu există o regulă general valabilă în ceea ce privește cantitatea de sare, întrucât gusturile diferă de la o persoană la alta.  

Cata sare se pune in zacusca?
Sfaturi pentru cea mai buna zacusca

Însă, având în vedere cantitățile de ingrediente menționate mai sus, ar fi nevoie de circa o lingură de sare și de o linguriță de piper pentru un gust armonios. În funcție de preferințe, se mai poate adăuga sare sau piper.  

Un alt aspect important în procesul de preparare a borcanelor cu zacuscă este alegerea corectă a tipului de sare. Sarea nu este doar un ingredient care adaugă savoare preparatelor. Ea joacă un rol crucial și în conservarea și păstrarea acestora pentru mai mult timp.  

Pentru a prepara cea mai delicioasă zacuscă, trebuie să folosești sare fină. Sarea fină este o alegere potrivită deoarece se dizolvă rapid în compoziție și ajută la omogenizarea gusturilor în mâncare. Sarea fină este ideală pentru a adăuga un plus de gust și pentru a echilibra aromele din această conservă. 

Vezi și: De ce zacusca nu este, de fapt, un aliment de post? Puțini credincioși țin cont de acest detaliu

Trucuri pentru o zacuscă de nota zece 

Pentru a obține o zacuscă de vinete ca la carte, încearcă să ții cont de cât mai multe dintre sfaturile și trucurile de mai jos: 

  • Folosește doar legume proaspete atunci când pregătești zacuscă de vinete – în felul acesta, gustul lor se va păstra pe toată perioada iernii. Așadar, pune în rețeta de zacuscă vinete cu puține semințe, ceapă dulce, gogoșari bine crescuți și roșii și ardei dulci; 
  • Înainte de a pregăti această delicioasă conservă, coace bine toate legumele și curăță-le de coajă și de semințe; 
  • Dacă se poate, coace legumele pe foc de lemne, pe o tablă încinsă sau pe grătar; 
  • Întrucât se folosește o cantitate mare de ceapă, ideal ar fi să o toci din timp și să o lași la scurs într-o sită; 
  • Pentru a se păstra cât mai mult timp aroma condimentelor, adaugă mirodeniile spre sfârșit; 
  • Cele mai potrivite condimente pentru zacusca de vinete sunt: sarea, piperul, cimbrul și dafinul; 
  • Vei ști că preparatul tău este gata atunci când uleiul se ridică la suprafață. 
Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...