Dacă ești vegetarian, nu îți place carnea sau dacă ții post, zacusca este la mare căutare deoarece este preparată numai din legume. Dar puțini credincioși știu că zacusca nu este un aliment de post pentru că ea conține un anumit ingredient ce nu poate fi consumat decât în anumite zile din Postul Paștelui.
Este postul Paștelui, unul dintre cele mai aspre din an, care are o durată de 48 de zile, iar românii caută alternative la produsele animale. Unul dintre cele mai consumate produse în perioada postului este zacusca preparată numai din legume, dar puțini credincioși știu că aceasta se poate consuma doar în anumite zile până la Paște.
Zacusca de legume nu este un produs de post deoarece conține ulei, iar dezlegarea la acest ingredient este doar în anumite zile. Astfel, pe timpul Postului Paștelui, uleiul poate fi consumat, în principal, doar în zilele de sâmbătă și duminică. În acest post se face „dezlegare” la untdelemn, la vin și, mai rar, la pește.
Uleiul se consumă în zilele de sâmbătă și duminică, după Sfânta Liturghie, precum și în zilele în care sunt rânduite sărbători însoțite de semnele „cruce roșie” sau „cruce neagră”, dacă acestea nu cad în prima sau ultima săptămână a Postului Mare, care sunt săptămâni de ajunare și post aspru.
Dezlegare la vin va fi în ziua de joi, în săptămâna a cincea a postului, după ce miercuri se citește în întregime Canonul Sfântului Andrei Criteanul, și în Joia Mare, când s-a petrecut Cina cea de Taină.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]De asemenea, peștele poate fi consumat numai de două ori în această perioadă, mai precis, în ziua de 25 martie, când se prăznuiește Buna Vestire și în a șasea duminică a Floriilor, când se prăznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim.
Postul Paștilor este numit în popor Postul Mare. Este postul care precede sărbătoarea Învierii Domnului și este cel mai lung, durează șapte săptămâni și este cel mai aspru din punct de vedere alimentar. Acest post ne amintește de postul de 40 de zile ținut de Mântuitorul înainte de începerea activității Sale mesianice, de unde i s-a dat și denumirea de Paresimi.