Cât trăiește o pisică de fapt. Care este cea mai bătrână pisică din lume

Emanuela Pană 01.07.2022, 10:53
Cât trăiește o pisică de fapt. Care este cea mai bătrână pisică din lume

Cât trăiește o pisică, de fapt. Este posibil ca pisicile să nu aibă cu adevărat nouă vieți, dar factori precum dieta, asistența medicală sau mediul înconjurător pot avea un impact semnificativ asupra duratei de viață a micilor feline. Dacă animalul tău de companie este o pisică sau dacă îți dorești să devii un astfel de proprietar, cu siguranță te-ai întrebat măcar o dată: Cât trăiește o pisică, de fapt?

Cât trăiește o pisică, de fapt. Tot ce trebuie să știe iubitorii de feline

Philip Stanhope, al patrulea duce de Chesterfield, a rostit, cu ani buni în urmă, aceste cuvinte: „Un roman trebuie să fie excepțional ca să rămână în memoria oamenilor la fel de mult pe cât trăiește în medie o pisică“. Merită menționat că lordul englez a trăit într-o perioadă a istoriei literare în care romanele stârneau din ce în ce mai mult interes. Pe de altă parte, prindea rădăcini și ideea că literatura este de multe ori efemeră. Oare la ce să se fi gândit însă ducele când a spus aceste cuvinte? Cât trăiește o pisică, de fapt?

Potrivit specialiștilor, dacă nu-și epuizează toate cele nouă vieți, o pisică are o speranță de viață cuprinsă între 12 și 18 ani. La fel ca și în cazul romanelor însă, durata vieții unei feline depinde de numeroși factori/circumstanțe, incluzând aici dieta, mediul în care trăiește animalul, sănătatea și chiar rasa acestuia. Probabil îți este cunoscută deja informația conform căreia ciclul de viață al unei pisici domestice diferă de cel al unei pisici sălbatice, aceasta din urmă având o speranță de viață mai scurtă.

Factorii care influențează durata de viață a animalului

De asemenea, pisicile castrate tind să trăiască mai mult, deoarece sterilizarea previne bolile de reproducere, iar ele sunt mai puțin predispuse la vagabondaj, notează bluecross.org.uk. Deși depinde de multe lucruri, inclusiv de noroc, viața unei pisici domestice poate trece de 18 ani, ajungând chiar la 20. Mediul de viață al animalului, felul în care acesta este îngrijit, starea generală de sănătate – sunt toți factori extrem de importanți în ceea ce privește durata de viață a unei pisici.

O cercetare făcută de Caster, având la bază date colectate de pe zece site-uri de profil, arată durata de viață a unei pisici variază de la 10 la 20 de ani. Astfel, potrivit experților, durata medie de viață a unei pisici domestice este de 15 ani. Se spune că persoanele care dețin pisici trăiesc mai mult, sunt mai sănătoase și mai relaxate. Deci, pe lângă o gospodărie fără șoareci, pisica influențează în mod pozitiv viața celor pe lângă care trăiește.

Atunci când vorbim despre cât de mult trăiește o pisică, rasa animalului este și ea relevantă. Studiile au arătat că pisicile metis sunt, în general, mai rezistente decât rasa pură, trăind mai mult. De asemenea, pisicile femele trăiesc, în medie, cu doi ani mai mult decât masculii. Același lucru se poate spune și despre pisicile de apartament, comparativ cu cele de curte. Din păcate, speranța de viață a pisicilor maidaneze se reduce dramatic din cauza condițiilor de mediu. Ele nu au acces la o dietă potrivită și nici la medicamente ori la un medic veterinar. Ca să nu mai vorbim despre pericolul iminent.

Cât trăiește o pisică birmaneză?

Sensibilitatea le definește pe pisicile birmaneze, care, de pildă, elimină ghemotoacele de păr cu greu. Din fericire, există mâncare specială și suplimente alimentare care le pot ajuta cu această problemă, iar tu poți afla denumirea acestora de la medicul veterinar care are grijă de animăluțul tău.

Cat traieste o pisica, de fapt
Cat traieste o pisica birmaneza

Dacă întâmpină astfel de probleme, pisica birmaneză își pierde, de regulă apetitul, devenind letargică. Deși starea generală de sănătate a unei pisici birmaneze e bună, aceasta este sensibilă la anestezie, situația devenind și mai complicată dacă are grupa de sânge A sau B. Durata medie de viață a unei astfel de pisici, luând în considerare factorii amintiți și nu numai, este de 10-12 ani.

Cât trăiește o pisică siameză?

Siamezele au și ele o stare general de sănătate bună, dar la fel ca în cazul altor rase pure, au anumite predispoziții genetice la a dezvolta diverse boli. Cele mai comune sunt gingivita, afecțiunile hepatice și cardiopatiile. O alimentație adecvată, alături de mișcare și vizite regulate la veterinar, contribuie la longevitatea unei pisici siameze.

Cat traieste o pisica, de fapt
Cat traieste o pisica siameza

În majoritatea cazurilor, pisicile siameze sunt ținta afecțiunilor specifice tuturor felinelor, vestea bună fiind că nu prezintă o frecvență crescută la niciuna dintre boli. Totuși, chiar dacă deții un exemplar sănătos, după vârsta de 6-8 ani ar fi bine să duci animalul la un control de rutină. Recomandarea medicilor veterinar este ca printre aceste investigații să se numere o ecografie, o radiografie, analizele de sânge și de urină. Având în vedere acești factori, află că o pisică siameză trăiește între 13 și 15 ani.

Cât trăiește o pisică persană?

Pisica persană reprezintă una dintre cele mai recunoscute și populare rase de pisici domestice, această creatură pufoasă, cu botul fermecător, fiind capabilă să fure multe inimi. În funcție de culoare, se disting circa 100 de soiuri. Pisicile persane pot avea fie o singură culoare, fie mai multe culori și nuanțe.

Cat traieste o pisica, de fapt
Cat traieste o pisica persana

La fel ca în cazul oricărei alte pisici, durata de viață a unei feline persane depinde de diverși factori, printre care: dietă, habitat, îngrijire veterinară, masa corpului, subspecia rasei, boli genetice, boli dobândite, îngrijire corespunzătoare, dragoste și afecțiune. Cât despre boli, pisicile persane au tendința către astfel de tulburări ereditare de sănătate: boală de rinichi cu chisturi multiple, pierderea vederii, lăcrimare crescută, cardiomiopatie hipertropică, boli ale dinților și gingiilor. Durata de viață a unei pisici siameze este cuprinsă între 12 și 17 ani.

Care este cea mai bătrână pisică din lume

În mai 2018, după ce a împlinit 30 de ani, Rubble a devenit cea mai bătrână pisică din lume în viață. Din păcate, masculul Maine Coon, pufos, care trăia în Marea Britanie, alături de stăpâna Michele Heritage, a murit în iulie 2020, la vârsta de 31 de ani – aproximativ 150 de ani în cuantificări umane!

Proprietara sa a confirmat vestea, declarând pentru South West News Service că Rubble a murit înainte de a împlini 32 de ani, lucru care s-ar fi întâmplat în luna mai. „A fost un companion extraordinar cu care am avut plăcerea de a trăi atât de mult timp“, a spus ea.

Recordul mondial pentru cea mai bătrână pisică din lume este deținut însă de Crème Puff, o pisică din Texas, SUA, care a trăit până la vârsta de 38 de ani și trei zile – cea mai lungă durată de viață a unei pisici domestice cunoscute! Cu toate acestea, a trăi până la această vârstă este incredibil de rar.

Cum calculezi vârsta pisicii în ani omenești?

La pisici, spre deosebire de oameni, dezvoltarea vârstei nu este liniară. În primii doi ani, acestea animăluțe se dezvoltă foarte rapid, astfel că, atunci când împlinește doi ani, pisica are 24 de ani umani. Începând cu acest moment, ea este complet adultă, iar curba vârstei devine liniară.

De acum, fiecare an din viața unei pisici echivalează cu patru până la cinci ani umani. Astfel, o pisică în vârstă de 10 ani, de exemplu, are vârsta umană de aproximativ 56 de ani. Vorbim bineînțeles despre valori aproximative, care ne ajută să estimăm mai bine vârsta la pisici.

Vârsta la pisică – Vârsta la om

  • 3 luni la pisica = 9-12 luni la om;
  • 4 luni la pisica = 3-4 ani la om;
  • 6 luni la pisica = 12 ani la om;
  • 1 an la pisica = 15 ani la om;
  • 2 ani la pisica = 24 ani la om;
  • 3 ani la pisica = 28 ani la om;
  • 4 ani la pisica = 32 ani la om;
  • 5 ani la pisica = 36 ani la om;
  • 6 ani la pisica = 40 ani la om;
  • 7 ani la pisica = 44 ani la om;
  • 8 ani la pisica = 48 ani la om;
  • 9 ani la pisica = 52 ani la om;
  • 10 ani la pisica = 56 ani la om;
  • 11 ani la pisica = 60 ani la om;
  • 12 ani la pisica = 64 ani la om;
  • 13 ani la pisica = 68 ani la om;
  • 14 ani la pisica = 72 ani la om;
  • 15 ani la pisica = 76 ani la om;
  • 16 ani la pisica = 80 ani la om.

Câteva curiozități legate de pisici. Știai că…?

  • În lume există peste 500 de milioane de pisici domestice;
  • Cea mai mare rasă de pisici domestice este Ragdoll, iar cea mai mică Singapura;
  • Majoritatea pisicilor Calico sunt femele;
  • Inima unei pisici bate de două ori mai repede decât cea a omului;
  • Tremuratul cozii este cel mai puternic semn de afecțiune al pisicii;
  • Pisicile vagaboande trăiesc cu 3-5 ani mai puțin decât cele domestice;
  • A doua cea mai longevivă pisică din lume este Puss. Ea a trăit 36 de ani;
  • Dacă pisica dă din coadă, înseamnă că are un conflict intern. Gestul va înceta când pisica va lua o decizie.
Urmăriți Impact.ro și pe