Cât noroc ai în dragoste, în funcție de zodie. Nativii care sunt ași în relații

Emanuela Pană, Radu Oprișan 08.02.2021, 10:51

Influența astrelor își face simțită prezența chiar și în jocul iubirii, astfel că în timp ce unii nativi trăiesc povești de dragoste de-a dreptul senzaționale, alții cu greu își găsesc fericirea în cuplu, iar asta pentru că ghinionul îi urmărește la fiecare pas. Iată cât noroc ai în dragoste, în funcție de zodie, dar și care sunt cei mai iubiți nativi.

Cât noroc ai în dragoste, în funcție de zodie

În iubire, influența astrelor are o importanță mai mare decât am crede, astfel că unele semne zodiacale sunt mai norocoase în găsirea sufletului-pereche decât sunt altele. Așa se face că viața amoroasă a celor 12 nativi depinde, într-o mare măsură, de prezicerile astrologice. Care sunt cele mai norocoase zodii în dragoste, potrivit horoscopului? Află acum!

Berbec

Pasiunea și energia lor debordandă îi fac irezistibili pe nativii zodiei Berbec, dar încăpățânarea și faptul că se plictisesc repede le diminuează considerabil norocul în dragoste. Ei au parte constant de aventuri pline de pasiune, dar nu și de dragoste adevărată. Acești nativi nu îțși vor găsi cu ușurință jumătatea, mai ales că sunt și foarte pretențioși.

Taur

La cât de mult sunt iubiți de oameni, este aproape imposibil ca Taurii să nu aibă noroc în dragoste. Acești nativi suferă rareori de lipsă de atenție din partea sexului opus. Totuși, misiunea de a găsi exact acea persoană pe care le-o cere sufletul și mintea nu este chiar atât de ușoară. În cazul în care ai găsit deja un partener demn, atunci fă bine și nu-i mai da drumul.

Gemeni 

La o primă vedere, nativul zodiei Gemeni nu pare să aibă nevoie de noroc în dragoste, deoarece farmecul său îi face pe ceilalți să îl dorească. Totuși, comportamentul acestui semn zodiacal este motivul pentru care el nu prea se poate bucura de iubire. Din moment ce sunt iubitori, dar nestatornici, foarte puțini oameni reușesc să-i țină într-o relație.

Rac 

Racul este considerat un semn de familie, astfel că pentru el este foarte important să aibă alături un partener de încredere și stabil. Însă, faptul că trece brusc de la optimism la stări negative, chiar depresive, îl costă destul de scump în relații. Nativul zodiei Rac are o fire blândă și receptivă, dar nu este însă un as în iubire.

Leu

Când vine vorba de Lei lucrurile sunt simple. Ei nu au nevoie de noroc, pentru că au deja mult prea mult farmec. Din păcate, însă, acești nativi sunt deseori fascinați de oameni nedemni, fiind atrași de statutul, frumusețea, faima și farmecul potențialului partener. Pe scurt, la capitolul iubire, Leii sunt puțin superficiali.

Fecioară 

Fecioarele nu au nici ele prea mare noroc în dragoste, însă nu dau prea mare importanță acestui aspect, fiind foarte concentrate pe carieră. Nativii născuți sub acest semn zodiacal sunt mai degrabă în căutarea succesului decât a sufletului-pereche. Nu le place să piardă timpul în relații nepotrivite și nici să își dăruiască inima unor persoane care nu sunt de încredere.

Citește și: Horoscop rune februarie 2021. Aceşti nativi vor avea parte numai de noroc în perioada următoare

Nativii care sunt ași în relații

Balanță

Firea blândă a nativilor din Balanță îi face pe oameni să se îndrăgostească iremediabil de ei. Fiind sub protecția frumoasei Venus, Balanțele atrag ca un magnet atenția si iubirea sexului opus. În plus, ele știu să se bage cu ușurință pe sub pielea persoanei pe care o plac și să îi câștige dragostea pentru toată viața. Totuși, Balanțele sunt extrem de pretențioase din fire, fiind mai mereu în căutarea perfecțiunii.

Cât de ghinionist sau norocos ești în dragoste, în funcție de zodie
Cât de ghinionist sau norocos ești în dragoste, în funcție de zodie

Scorpion

Scorpionii nu sunt obișnuiți să meargă pe noroc atunci când își doresc ceva cu adevărat. Ei sunt obișnuiți să muncească și să obțină. Persoanele născute sub acest semn zodiacal sunt carismatice și misteriose, știu să cucerească și să îi facă pe cei din jur să le pice în plasă. Totuși, există și reversul monedei: nu oricine este gata să le îndure temperamentul fierbinte și caracterul de proprietar.

Săgetător

Săgetătorul este mai mareu în atenția publicului, bucurându-se adesea de mult noroc, însă nu și când vine vorba de iubire. Cu toate că nu are ghinion, firea lui aventuroasă îl determină să lase pe locul doi romantismul. De asemenea, goana constantă a acestui nativ după ceva mai bun îl împiedică să construiască relații puternice.

Capricorn

Conservator și susținător al relațiilor puternice, Capricornul speră să își găsească un partener cu aceleași viziuni despre viață ca și el, crezând că doar așa va putea avea parte de un viitor frumos. Deoarece nu se deschide foarte ușor în fața oamanilor, acest nativ întâmpină deseori probleme în relaționarea cu cei din jur. Până nu va învăța să fie mai tolerant și mai puțin pretențios, Capricornul nu va avea mare succes în dragoste.

Vărsător 

Deși n-am putea spune că Văsătorul este cel mai mare norocos în amor, el nu este nici cel mai ghinionist. Problema în ceea ce-l privește pe acest semn zodiacal este firea lui rebelă, aeriană. În plus, pentru că are zeci de alte preocupări, Vărsătorul nu suferă prea mult din prisma faptului că nu și-a găsit încă jumătatea care să-l completeze.

Pești

Succesul acestor nativi în dragoste este direct proporțional cu dorința lor de-al obține. Dacă dorința există, Peștilor nu le va fi prea greu să atragă o persoană cumsecade în viața lor, căreia să-i dăruiască atenție, căldură și iubire necondiționată. În cazul în care această năzuință lipsește, Peștii se pot bucura și de singurătate, plutind în lumea iluziilor fantastice.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI