Cât îi costă pe deputați și senatori o absență în Parlament. S-ar putea înăspri sancţiunile

Cristian Cojocaru 10.02.2021, 14:53
Cât îi costă pe deputați și senatori o absență în Parlament. S-ar putea înăspri sancţiunile

Deși aceștia ar trebui să se prezinte la fiecare ședință, regula nu este respectată întocmai. O absență nemotivată îi costă suficient pe deputați și senatori atunci când lipsesc din Parlament. Vestea care îi pune și mai tare pe jar este că aceste sancțiuni se pot înăspri.

Cât îi costă pe politicieni o absență în Parlament

Absențele atrag consecințe negative nu doar la școală sau într-o companie, iar politicienii la rândul lor pot suporta consecințe dacă lipses nemotivat de la ședințe. Parlamentarii care nu se prezintă la ședințele de plen ar putea plăti scump dacă măsurile se vor înăspri. Momentan, o absență nemotivată îi costă pe aceștia doar 100 de lei.

Dintre aleșii anteriori, cei mai remarcați pentru absenteism au fost ministrul Sănătății, Nicolae Banicioiu, fostul premier Victor Ponta, precum și Sebastian Ghiță sau Crin Antonescu. Obligația senatorilor și a deputaților este de a participa la toate ședințele parlamentar. Dacă nu este respectată această obligativitate, aceștia vor fi sancționați cu 1% din indemnizație pentru fiecare absență care nu are un temei serios.

„Comparând cu modele din alte state, am găsit că e nevoie de o sancțiune de 10 ori mai mare, de 10 la sută din indemnizație. Sunt, sau în sumă fixă sau procentuale, dar oricum un procent care se simte din partea celui care absentează, nu o chestie simbolică.” a explicat Sebastian Burduja, deputat PNL.

Potrivit datelor oficiale de pe site-ul celor două camere, deputații primesc lunar o indemnizație între 11.000 și 14.000 de lei, în timp ce în cazul senatorilor, suma pornește de la 11.000 și ajunge în jur de 13.000 de lei.

Unul dintre senatorii din partea PSD, nu este de acord cu aceste noi măsuri
Unul dintre senatorii din partea PSD, nu este de acord cu aceste noi măsuri

La ce cifre se ridică noile sancțiuni

În momentul actual, o absență îi costă pe politicieni între 109 lei și 139 de lei. În cazul în care modificarea propusă de parlamentari va fi adoptată, valoarea sancțiunilor va fi cuprinsă între 1.095 de lei, ajungând până la 1.399 de lei. Unul dintre senatorii din partea PSD, nu este de acord cu aceste noi măsuri și consideră că această propunere nu înseamnă nimic altceva decât o încercare de a aduce bani la bugetul de stat. Propunerea urmează a fi dezbătută și adoptată de Camera Deputaților și Senat.

„Nu poți să nu te duci cu gândul la o altă încercare din seria celor de a crește veniturile la buget. Prea vine acum ca să nu ne ducem cu gândul și la acest lucru. Este evident parlamentarii trebuie să fie la serviciu.”, a spus Lucian Romașcanu, senator PSD.

Regulamentul menționează faptul că paarlamentarii care nu pot participa la ședințte, trebuie să se motiveze în scris. Aleșii au dreptul să absenteze în cazul unei boli sau a unei activități legate de funcția sa. Aceștia mai au dreptul și l a un concediu plătit de maximum 8 zile pe sesiune.

„Este necesară, binvenită și trebuia să fie implementată de mai mult timp. Într-adevăr, dacă nu susții niciun fel de inițiativă parlamentară și nu te implici propriu-zis nici într-o altă activitate a celorlalți colegi măcar, dacă nu ai propria inițiativă, este dificil să spun că ai un mandat propriu-zis de reprezentare.”, a menționat Simona Spătaru, senator USR-PLUS.

Urmăriți Impact.ro și pe