Care este diferența dintre corb și cioară: puțini oameni cunosc detaliile

Gabriel Peneș 21.06.2023, 13:30
Care este diferența dintre corb și cioară: puțini oameni cunosc detaliile

Deși suntem obișnuiți cu ciorile și corbii, probabil că puțini oameni știu să și diferențieze cele două păsări ce aparțin aceleiași familii, cea a Corvidelor. Renumite pentru inteligența lor și învăluite de legende ce le atribuie puteri mistice și o durată de viață chiar de secole, ciorile și corbii se deosebesc, totuși, în multe privințe, deși, la prima vedere, par greu de deosebit, precum leopardul și jaguarul.

Care este diferența dintre corb și cioară

Corbii, dar mai ales ciorile, fac parte din peisajul urban și rural obișnuit. Dar câți dintre noi le pot deosebi unele de celelalte, atunci când le văd? Învăluite în mister, pe baza unor legende ce au fost țesute de sute de ani ce le-au atribuit chiar puteri mistice și posibilitatea de a trăi sute de ani, corbii și ciorile sunt, totuși păsări diferite în mai multe aspecte.

În primul rând, e vorba de dimensiunea lor. Corbul este mult mai mare decât o cioară, având circa 55-70 centimetri înălţime şi până la 130 centimetri anvergura aripilor desfăcute, în timp ce cioara poate ajunge până la 45 centimetri înălţime şi până la o anvergură de 90 centimetri cu aripile desfăcute.

Pe cale de consecință. așa cum este și logic, și greutatea dintre cele două păsări este diferită. O cioară poate avea maxim 400-500 de grame, pe când un corb poate ajunge și la 1,5 kilograme, scrie iflscience.com.

Pe de altă parte, ciorile sunt sociabile și le place să trăiască în zonele populate de oameni, spre deosebire de corbi care preferă să stea mai degrabă în sălbăticie.

Care este diferența dintre corb și cioară: puțini oameni cunosc detaliile
Corbii și ciorile sunt cele mai inteligente păsări din lume, dar sunt destul de greu de deosebit, la prima vedere

Puțini oameni cunosc detaliile

De asemenea, cioara are ciocul mai mic, mai deschis la culoare și fără pene, în timp ce corbul are ciocul negru, curbat şi gros, cu partea superioară a bazei acoperită de pene groase.

O altă diferență majoră între cele două păsări o reprezintă coada, care la corb este sub formă de romb, în timp ce la cioară este sub formă de evantai.

În privința zgomotelor pe care le fac, deși e greu de crezut, croncănitul corbilor îi face cele mai mari păsări cântătoare de pe glob. Deși, în mod tradițional, spunem și despre ciori că croncăne, sunetul „crau-crau” scos de acestea nu se compară ca rezonanță cu mai puternicul „cronk-cronk” al corbilor.

Diferențe sunt și în legătură cu zborul fiecăreia. Un corb poate fi văzut zburând la distanțe mici – de 2-3 metri de sol, dând mai rar din aripi și planând mai mult, în schimb, cioara preferă să zboare la înălțimi de peste 10 metri.

Dincolo de legende, durata de viață a unei ciori se învârte în jurul a 25 de ani, iar dacă este ținută în captivitate aceasta poate ajunge și la 80 de ani. De cealaltă parte, corbul trăiește, în sălbăticie, în medie, 18-20 de ani, iar în captivitate poate ajunge la „doar” 60 de ani.

Corbii sunt considerate cele mai inteligente păsări de pe planetă, fiind urmate imediat de ciori și de papagali, inteligența lor fiind asemănată cu a primatelor. Deși pare greu de crezut, ciorile sunt singurele viețuitoare, cu excepția omului și maimuțelor, care sunt capabile să se folosească de unelte în căutarea hranei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....