Când pică Sf. Constantin și Elena, în 2022. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox

Andra Daoud 28.04.2022, 16:03
Când pică Sf. Constantin și Elena, în 2022. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox

Sărbătoarea sfinților Constantin și Elena este una dintre cele mai importante pentru creștinii ortodocși. Biserica îi prăznuiește în fiecare an pe cei doi mari împărați ai creștinătății, iar ziua dedicată acestei sărbători are o încărcătură spirituală mare, dar este marcată și de tradiții și obiceiuri. Când pică în acest an sărbătoarea și ce trebuie să știe toți credincioșii.

Când se sărbătoresc sfinții Constantin și Elena

În fiecare an, pe data de 21 mai, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe sfinții împărați Constantin și Elena. Potrivit credinței ortodoxe, lor le datorăm faptul că a fost permis creștinismul, precum și declararea zilei de duminică zi de odihnă. În calendarul ortodox, ziua de 21 mai este marcată cu o cruce roșie, semn că este sărbătoare importantă. Anul acesta, sfinții Constantin și Elena pică într-o zi de sâmbătă.

Împărăteasa Elena a fost căsătorită cu generalul roman Constantinius Chlorus și a fost cunoscută în cetate drept o femeie foarte evlavioasă. Ea a fost cea care a înfăptuit pelerinajul în Palestina și în alte provincii estice. Tot ea se spune că a fost cea care a găsit crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. A construit mai multe biserici de-a lungul vieții, printre care cea din Bethleem, Biserica Sfântului Mormânt și pe cea din Nazaret.

La rândul său, împăratul Constantin este cunoscut în istoria creștinismului pentru că a promulgat Edictul de la Milano, un act semnat de el și de Licinius, care garanta toleranța religioasă în Imperiul Roman.

Cand pica Sf. Constantin si Elena, in 2022. Sarbatoare importanta in calendarul ortodox 1
Sf. Constantin si Elena

Tradiții și obiceiuri de sfinții Constantin și Elena

Fiind o sărbătoare aflată înainte de începutul calendaristic al verii, există o serie de tradiții și obiceiuri legate de această sărbătoare. Agricultorii evită să lucreze pământul în această zi, deoarece se crede că păsările vor ataca culturile dacă se muncește la câmp în ziua de sărbătoare.

În unele zone din țară, 21 mai este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz și mei. Se spune că tot ce este semănat după această dată se va usca. În această zi, păstorii decid cine vor fi bacii și unde vor amplasa stânele.

În gospodărie, femeile obișnuiesc să tămâie și să stropească cu agheasmă, pentru a proteja casa de forțele răului. Pentru a avea parte de liniște în familie, este bine să se aducă în casă bujori îmbobociți în această zi. Ca în orice zi de sărbătoare, nu se spală, nu se face curățenie, nu se lucrează în gospodărie, nu se smulg buruienile și nu se sapă.

Urmăriți Impact.ro și pe