Bolile care au pus stăpânire pe București în secolul al XIX-lea. Mii de copii au murit: Toate murdăriile se varsă în Dâmbovița

Medicina evolua iar doctorii erau din ce în ce mai bine văzuți. Cu toate acestea, Bucureștiul din a doua jumătate a secolului al XIX-lea se afla constant sub amenințarea diferitelor maladii, frica de boală marcând viața de zi cu zi a oamenilor. Moartea bântuia orașul.

Bolile îi secerau pe românii de toate vârstele

Când a sosit în țară, doctorul Carol Davila, cel mai de seamă reformator al serviciului medical din această perioadă, găsește viața medicală și igiena populației într-o stare deplorabilă. Numărul mic de spitale, lipsa unui sistem de educație specializat cântăreau greu asupra destinelor oamenilor, fie că trăiau la periferie sau în centrul capitalei, scrie Historia.

Deși natalitatea era în creștere iar în oraș era o invazie de cetățeni străini, Bucureștiul se confrunta cu o scădere a populației în deceniul al șaptelea, pe fondul epidemiilor de angină difterică, holeră și variolă. Mortalitatea a atins în acea perioadă valori îngrijorătoare și din cauza Războiului de Independență. Mulți oșteni ai armatei române căzuseră pe front pradă febrei tifoide care făcea victime pe bandă rulantă.

O statistică prezentată de V. Bianu în lucrarea „Igiena orașului Bucuresci”(1881), arată că la un an după încheierea războiului situația în capitală se prezenta astfel: din totalul de 7120 decese, 5045 erau copii și celibatari (70,77%), 1043 căsătoriți (14,40%), 780 văduvi (11,41%) și 252 cu starea civilă necunoscută (3,42%). Bărbații mureau în număr mai mare decât femeile, în rândul celor celibatari și căsătoriți, raportul inversându-se în cazul văduvilor.

Ignoranță, sărăcie și lipsa masurilor sanitare

Către finalul secolului, în 1896, situația s-a mai îmbunătățit, decedând doar 3115 copii, cu vârste de până la 15 ani. De această situație se făceau responsabili mai ales părinții care nu cunoșteau normele elementare de igienă și alimentație, adaptate vârstei copiilor. Ignoranței i se adăuga și sărăcia care obliga familiile să locuiască înghesuite în locuințe mizere, fără aerisire adecvată și lumină, precum și precaritatea măsurilor sanitare.

Impact.ro

Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!

Impact.ro

Ce PENSIE are Klaus Iohannis, după 42 de ani de muncă. ȘOC total! Românii au...

Cele mai frecvente boli necruțătoare ale românilor din Vechiul Regat erau: tuberculoza, pneumoniile și bronșitele, debilitatea congenitală și cea senilă, gastro-enteritele, bolile inimii, nefritele, congestiile și hemoragiile craniene, cancerele și, nu în ultimul caz, bolile contagioase, încă destul de frecvente: difteria, scarlatina, febra-tifoidă sau holera.

Toate dejecțiile se vărsau în Dâmbovița

Apariția multor boli era determinată de starea igienică a caselor, inexistența sau proasta administrare a salubrității publice, frecventa contaminare a apelor, solului și aerului. Privatele din fiecare curte ajungeau să infecteze frecvent puțul aflat doar la câtiva metri distanță.

„Toate murdăriile se varsă în Dâmbovița, din care beau apă locuitorii din parte de jos […]. Cu apa infectată a acestui râu se udă zarzavaturile. Se recomandă precupeților să spele legumele, dar ei, și dacă le spală, se servesc tot de apa din Dâmbovița, așa încât totul se învârte într-un cerc vițios și periculos”, au precizat cronicarii timpului.

Febra tifoidă, holera, tifosul exantematic și dizenteria se situau în topul bolilor cauzate de lipsa igienei urbane, contaminarea solului și apei cu dejecții organice, mai ales în periferiile aglomerate.

Mobilizare pentru stoparea pandemiiilor

La începutul secolului XX, pentru a mai stopa evoluția pandemiilor, Consiliul de igienă al capitalei își mobilizează personalul în vederea inspectării localurilor publice, piețelor publice și chiar unele locuințe private, dispunând evacuarea și, în cazuri extreme, demolarea clădirilor.

Febrele eruptive contagioase precum variola, scarlatina sau rubeola care se manifestau în fiecare an, mai ales în anotimpurile calde, nu mai constituiau o problemă atât de gravă comparativ cu începutul secolului al XIX-lea.

Spre deosebire de unele țări occidentale în care mortalitatea generată de tuberculoză începuse să scadă încă de la jumătatea secolului, în spațiul autohton aceasta era încă „cea mai agresivă dintre toate maladiile care îi afecta pe români”.

Dintre bolile venerice, cel mai cunoscut era sifilisul, la nivelul întregii țări înregistrându-se (în 1895) 9880 de cazuri, cu 94 de decese.