România a fost lăsata în afara Spațiului Schengen, prin votul iresponsabil al Austriei. Evident că gestul neprietenesc de veto nu a rămas fără ecou în țara noastră. Ba, mai mult. Cuvântul ”boicot” este pe buzele tuturor. Acum, presa din Viena a început să se teamă de efectele negative pe care le-ar putea aduce Austriei, această decizie.
Austria poate fi pusă în fața unui proces la Curtea Europeană de Justiție (CEJ), informează cotidianului austriac „Kronen Zeitung”.
Un europarlamentar român vrea să depună o plângere la CEJ, comisia fiind cea care este gardianul tratatelor. Astfel, Eugen Tomac a cerut Comisiei Europene să acționeze Austria în instanța supremă a UE pentru veto. După cum susține eurodeputatul Partidului Popular European (PPE), blocada neagă României drepturi europene fundamentale, în special libera circulație a cetățenilor și a mărfurilor.
”În calitate de gardian al tratatelor UE, Comisia Europeană are datoria de a lua măsuri împotriva Austriei”, a declarat acesta
Un alt europarlamentar român, Tudor Ciuhodaru a făcut o mișcare alternativă în Parlamentul European. În cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, el a cerut adoptarea unui „calendar foarte clar” pentru aderarea României la Schengen și o „procedură de sancțiuni” împotriva statelor care nu respectă tratatele UE în acest sens.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Este incredibil, greșit și nedrept ca unii să fie mai egali decât alții și acest lucru trebuie să înceteze. Vreau să fim tratați ca francezii, englezii, olandezii și austriecii”, a declarat Ciuhodaru, conform „Die Presse”.
Luni, România şi-a rechemat ambasadorul din Austria, in timp ce ministrul de Interne Lucian Bode i-a înmânat o scrisoare deschisă omologului austriac Gerhard Karner, în care îl acuză că nu și-a respectat promisiunea.
În toate aceste zile sunt proteste în toată țara în fața benzinăriilor cu capital austriac – OMV. O sucursală a Raiffeisen Bank din oraşul Cluj a fost vandalizată. Tot mai mulți români își închid conturile la băncile austriece. La fel procedează și multe dintre instituțiile statului, unde este vorba despre bani serioși. Asta fără a mai pomeni de protestele din fața Ambasadei Austriei în Capitală.
La București, ambasadorul Austriei, Adelheid Folie, nu a participat marți la recepția ambasadorilor din toate țările UE oferită de președintele Klaus Johannis. Presa a interpretat acest lucru ca pe un nou afront al Austriei la adresa României.
Este clar că în acest moment, punțile între București și Viena sunt rupte, iar o perspectivă pozitivă a discuțiilor, pare a fi foarte îndepărtată.